FOTO EXCLUSIV / Moți, împrumutat un an la Lazio

După Radu Stefan, Lazio Roma a achiziționat și al doilea fundaș dinamovist: Cosmin Moți, informează Realitatea TV. Moți a fost astfel împrumutat pentru un an la gruparea romană, cu drept de cumpărare urmând ca italienii să plătească aproximativ 4 milioane de euro pentru apărătorul "câinilor" dacă vor fi mulțumiți.

Președintele lazialilor, Claudio Lotito, a venit astăzi în București pentru a negocia cu conducerea dinamovistă transferul definitiv al fundașului Radu Ștefan dar și achiziționarea lui Cosmin Moți.

Moți la negocieri cu Lotito în restaurantul lui Turcu

Președintele lazial, Claudio Lotito, a plecat după negocierile purtate la sediul clubului, împreună cu acționarii dinamoviști la restaurantul vicepreședintului clubului din Ștefan cel Mare, Vasile Turcu, pentru a continua tratativele,

Turcu s-a îndreptat primul spre restaurant în timp ce Lotito, Nicolae Badea, Cristi Borcea, Victor și Giovanni Becali și reprezentanții băncilor italiene, au plecat la Classa di T ulterior.

Ineditul situației a fost completat de faptul că, întâmplător sau nu, finanțatorul stelist Gigi Becali se afla și el în localul lui Turcu.

După aproximativ 30 de minute, fundașul Cosmin Moți a apărut la restaurant iar după altă jumătate de oră a părăsit acest loc, declarând la plecare că a venit doar să ia masa și nu va pleca nicăieri.

După alte 30-40 de minute, cele două tabere au ajuns la un acord și în restaurant au rămas doar Cristi Borcea, Vasile Turcu și Cornel Dinu, rămași pentru a savura reușita tranzacției.

 

 

 

 

Publicat: 24 06. 2008, 17:08
Actualizat: 24 06. 2008, 19:31