FOTO EXCLUSIV Primele imagini cu Andone la Pro Rapid!** „Fălcosul” e noul antrenor al Rapidului
UPDATE 16:45 www.prosport.ro îți
oferă primele imagini cu Ioan Andone, din postură de antrenor al
Rapidului. Tehnicianul a asistat la ședința de pregătire de astăzi,
de la Pro Rapid, alături de Nicolae Manea, Renzo Rossi și Ion
Manu.
Deși nu a fost investit oficial, „Fălcosul” lasă să se înțeleagă
că totul e doar o chestiune de timp: „Încă nu am semnat
contractul, când o să semnez, o să știți. Am stat la un antrenament
condus de Ciprian Panait. Nu am semnat contractul, când o să fie, o
să fie conferință de presă, dacă o să-l semnez. Proiectul domnului
Copos este foarte interesant”, a spus Andone la ieșirea de
la baza sportivă ProRapid.
Înțelegerea dintre cele două părți va fi parafată în
această seară sau, cel mai târziu, mâine dimineață.
15:38 Ioan Andone este noul antrenor al
Rapidului. George Copos și fostul tehnician al celor de la ȚSKA
Sofia au ajuns la un numitor comun, iar „Fălcosul” va fi noul
antrenor al formații alb-vișinii. Deocamdată înțelegerea dintre
Copos și Andone este valabilă pentru două luni, urmând că acordul
să fie prelungit pe trei sezoane dacă lucrurile evoluează conform
așteptărilor.
14:00 George Copos și Ioan Andone încă
negociază posibilitatea ca „Fălcosul” să preia conducerea tehnică a
formației din Giulești. Oferta înaintată de patronul rapidist
pentru fostul tehnician al lui Dinamo se întinde pe o perioadă de
două luni, cu posibilitate de prelungire pe trei ani. Contractul e
ca și parafat, Ando fiind tentat, din informațiile noastre, să
accepte oferta giuleștenilor.
13:00 Rednic a ieșit din cursa pentru preluarea
Rapidului, după ce l-a refuzat pe George Copos. Cel mai probabil,
noul tehnician din Giulești va fi Ioan Andone, care la această oră
discută cu George Copos. „Puriul” a comentat iminenta numire a
„Fălcosului”, la gsptv.
„Nu e ușor să antrenezi echipele de top, se cer rezultate
foarte repede. Ando a avut rezultate și cu Dinamo, și la CFR, de ce
n-ar avea la Rapid? E greu să lucrezi cu domnul Copos, dar își
dorește performanță. Lozincile cu proiectul nu merg acum și mai
ales nu la echipele mari. Mă bucur pentru Andone. Am jucat la Rapid
aproape 3 ani și ăsta a fost avantajul meu, așa m-au acceptat
suporterii.„
12:00 În urmă cu 15 minute patronul Rapidului,
George Copos și tehnicianul Ioan Andone s-au întâlnit pentru a
discuta detaliile viitoarei colaborări. Antrenorul a venit la Crown
Plaza însoțit de impresarul Victor Becali.
Rămâi pe
www.prosport.ro pentru a afla cum decurg negocierile dintre cele
două părți
Ioan Andone și-a reziliat ieri contractul cu ȚSKA Sofia și se va
întâlni azi cu George Copos pentru a negocia preluarea imediată a
Rapidului. Totul se poate întoarce însă la 180 de grade, dacă
Mircea Rednic acceptă oferta care a rămas încă în vigoare.
Pe scurt, lucrurile stau în felul următor: George Copos l-ar
prefera pe banca Rapidului pe cel mai titrat antrenor din istoria
clubului, dar Rednic a cerut câteva zile timp de gândire. Cum nu
putea fi sigur pe un „Da” din partea „Puriului”, patronul s-a
orientat abia luni către Ioan Andone, rămas fără angajament după
despărțirea de ȚSKA Sofia. Circul abia acum începe însă. Toată
amânarea cerută de Rednic e cauzată de faptul că acesta n-a vrut
să-l înlocuiască pe Nicolae Manea înaintea meciului dificil cu
Universitatea Craiova, dar ar fi tentat acum să accepte propunerea,
când urmează la rând Curtea de Argeș și Ceahlăul. Exceptând
abilitatea cu care a fentat programul greu al Rapidului, Rednic a
mai țintit și altceva: eliminarea presiunii pentru câștigarea
titlului, de care nu se mai poate vorbi după ultimele trei
înfrângeri. Acum momentul e perfect, mai ales că și Copos a
schimbat macazul, anunțând ca obiectiv calificarea în Europa
League.
Andone
vrea contract lung
Astfel, deși la nivel declarativ pare o chestiune de zile până
când va semna contractul cu Rapid, Ioan Andone rămâne varianta a
doua a lui George Copos. Împotriva lui lucrează și oferta
propriu-zisă a patronului, care vrea un antrenor pentru ultimele 10
etape ale campionatului și, în funcție de calificarea în Europa
League, prelungirea înțelegerii pe încă un sezon. „Nu sunt antrenor
de 10 etape. Dacă-mi propune un proiect pe termen mai lung, s-ar
putea să accept”, spune Andone. Mircea Rednic este însă un antrenor
tentat de provocări pe termen scurt, iar „Fălcosul” ar putea avea o
surpriză în această săptămână.
Dinamoviștii, la
putere în Grant
Interesant este faptul că Rapid a înregistrat cele mai mari
succese din istoria clubului având pe bancă foști dinamoviști.
• Mircea Lucescu, antrenor și jucător la Dinamo timp de 18 ani,
a antrenat Rapidul între 1997 și 2000, cu excepția turului
campionatului 1998-1999, când a avut un scurt periplu la Inter
Milano. A câștigat cu giuleștenii Cupa României în 1998 și titlul
de campion al României în 1999.
• Mircea Rednic a jucat opt ani la Dinamo, dar a evoluat în ultimii
trei ani ai carierei sale la Rapid. Sub comanda lui Lucescu a
câștigat ca jucător Cupa din 1998 și titlul din 1999, iar ca
antrenor titlul din 2003, Cupa din 2002 și Supercupele din 2002 și
2003.
• Ioan Andone, dacă se va concretiza mutarea. A jucat șapte sezoane
la Dinamo în anii 80, a câștigat cu „câinii roșii” titlul în 2004
și ar deveni al treilea antrenor „pursânge dinamovist” al
Rapidului.