FOTO EXCLUSIV | Steaua a ajuns în Italia fără Iancu, pe care l-a cedat la Al Dhafra

Roș-albaștrii au ajuns în această dimineață la Saint Vincent și s-au cazat la cel mai bun hotel din superba stațiune montană italiană, Gran Hotel Billia. Costel Gâlcă a deplasat 20 de fotbaliști, urmând ca Tănase, Chipciu, Szukala, Arlauskis și Cojocaru să se alăture lotului până cel târziu miercuri. Costel Gâlcă are lângă el toți colaboratorii pe care i-a ales să-l sprijine în primul său mandat de antrenor la Steaua: secunzii Laurențiu Roșu, Nicolae Dică și Dumitru Uzunea, preparatorii fizici Julian Jimenez Serrano, Ciprian Prună și Horea Codorean, antrenorul de portari Ștefan Preda și analistul Gabriel Dumitrescu.


Dumitru Uzunea


Julian Jimenez Serrano


Ciprian Prună


Gabriel Dumitrescu

O absență notabilă din lotul Stelei e cea a lui Gabriel Iancu. Atacantul stelist a fost cedat pentru 700.000 de euro la echipa Al Dhafra. Roș-albaștrii și-au păstrat însă 50% din drepturile federative ale jucătorului, în eventualitatea în care arabii îl vor vinde mai departe.

Seara, la ora 19:00 (ora României), Steaua va efectua primul antrenament pe tărâm italian, care se anunță a fi închis.

Publicat: 15 06. 2014, 14:10
Actualizat: 17 06. 2014, 13:08