FOTO EXCLUSIV **Victor Pițurcă și-a trimis preparatorul fizic să conducă ședința de pregătire a Stelei!
Semnele că Victor Pițurcă este tot mai aproape de Steaua sunt
din ce în ce mai evidente. Antrenamentul din această dimineață a
fost condus de preparatorul fizic Marius Dima, unul dintre
colaboratorii fostului selecționer în viitorul staff al
„roș-albaștrilor”. Acesta s-a prezentat la ședința de pregătire
programată la 9.30 și a insistat pe exercițiile fizice, specifice
acestei perioade de după vacanță, mingea nefiind folosită
deloc.
Pasul făcut de fostul selecționer vine după ce ieri Gigi Becali
a anunțat că a achitat salariile jucătorilor, iar în contul
viitorului antrenor au fost livrate cinci milioane de euro: „Ce
trebuia să fac, am făcut! I-am băgat cinci milioane de euro în cont
și am achitat salariile jucătorilor”. Acestea erau cele mai
importante doleanțe ale lui Pițurcă, iar acum este de așteptat ca
acesta să fie prezentat oficial.
Următoarea ședință de pregătire a Stelei se va desfășura în
această seară, de la ora 19.30