FOTO** Fanii Oțelului continuă protestele după meciul cu Steaua și anunță o metodă inedită! Ce surpriză vor avea gălățenii
Eșecurile cu Steaua și Astra au deschis războiul între galeria campioanei și jucătorii Oțelului. Nemulțumiți de rezultatele proaste, dar mai ales de faptul că în opinia lor echipa a cedat meciul cu roș-albaștrii, gălățenii au început atacurile la adresa elevilor lui Dorinel Munteanu. Pe lângă mesajele dure, fanii avertizează cu un protest inedit la partida cu Târgu Mureș: vor lua loc în peluză, vor sta picior peste picior, iar în loc să-și încurajeze favoriții, ultrașii vor citi ziare.
Umilințele îndurate cu Steaua și Astra Ploiești, dar mai ales acuzele de blat care au circulat în jurul grupării gălățene, i-au deteminat pe suporterii Oțelului să recurgă la metode drastice de a-și sancționa „favoriții”. Dacă la Ploiești aceștia au lipsit din peluza rezervată oaspeților și au afișat doar mesajul: „Și noi ca voi”, la partida de pe teren propriu cu Târgu Mureș, fanii roș-alb-albaștrii pregătesc un nou atac contra elevilor lui Dorinel Munteanu. Aceștia vor ca la intrarea pe teren a jucătorilor campioanei să se întoarcă cu spatele la teren, iar în timpul partidei, toți cei din peluză să stea picior peste picior și să citească ziare.
„Pleacă Dorinel!”
În plus, ieri, câțiva suporteri gălățeni au scris din nou pe gardurile stadionului mesaje dure atât pentru fotbaliști, cât și pentru antrenori: „Mercenarilor”, „Pleacă Dorinel”sau „V-ați vândut”, au fost injuriile pe care fanii le-au reeditat la trei zile după ultimul lor gest de acest fel.
Nu se pune problema că acești jucători nu vor, pur și simplu nu pot, au clacat mental. În loc să fie ajutați, ei sunt înjurați și scuipați. Dincolo de slăbiciunile lor, au dus imaginea Galațiului în lume. Pentru tot ce au făcut merită scuzați
Marius Stan, director general Oțelul
FOTO: Ionatan Țuțu
Articol publicat de Ionatan Țuțu