Până la ora primului fluier al partidei Steaua-CFR, tribunele s-au populat treptat, rămânând totuși sub așteptările gazdelor, care sperau într-o audiență mult mai mare la acest meci. Au fost doar vreo 10.000, care au compensat însă prin efervescență.
Peluza Sud a fost, ca de obicei, rarefiată, dar Nordul și-a făcut numărul cu tragere de inimă sub burnița rece. Iar rapida deschidere de scor nu i-a speriat, mai ales că aveau și propriul lor „meci” cu Jandarmeria.
De fapt, o revanșă pentru acel adevărat „tunel al dracilor” făcut de forțele de ordine la meciul de Cupă cu Rapid. Din fericire, „s-a jucat” doar la nivel vocal și prin câteva mesaje sugestive: „Tunelul din bastoane, făcut din lipsă de 25%. Oare?”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER