FOTO | Florin Cernat a semnat cu Oțelul Galați


Mijlocașul Florin Cernat (34 de ani) este din nou jucător al clubului care l-a format, Oțelul Galați. După două săptămâni de tratative, Florin Cernat a semnat din postura de jucător liber de contract, prezentarea oficială urmând să fie făcută astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Fostul internațional a parafat un angajament până la sfârșitul sezonului, cu drept de prelungire pe încă un an, dacă Oțelul supraviețuiește în Liga 1.

Produs al centrului de copii și juniori de la Oțelul, Cernat a jucat doar 36 de meciuri în tricoul formației moldovene. S-a transferat la Dinamo în 2000, Oțelul încasând 700.000 de euro, ceea ce a însemnat la vremea respectivă cel mai scump transfer intern. După un singur an la echipa bucureșteană, a ajuns la multipla campioană a Ucrainei, Dinamo Kiev, pentru care a jucat timp de opt ani, inclusiv în Liga Campionilor, perioadă în care a jucat 14 meciuri și în echipa națională. Apoi a ajuns la una dintre cele mai puternice echipe din Croația, Hajduk Split. Din 2010 a jucat în Turcia, la Karabukspor și Rizespor, fiind printre cei mai apreciați jucători ai acestor formații.

Cernat are în palmares o Cupă a României, una a Croației, trei titluri de campion, 4 Cupe și 3 Supercupe ale Ucrainei.

Publicat: 18 09. 2014, 11:39
Actualizat: 18 09. 2014, 15:14