FOTO Georgievski va purta numărul 17 la Steaua! „Am venit la cel mai puternic club din România!” Mesajul pentru fani:
Macedoneanul Daniel Georgievski a semnat astăzi un contract cu o durată de șase luni cu Steaua și a pozat deja pe gazonul din Ghencea.
Fundașul dreapta de 24 de ani va purta numărul 17 în Ghencea și, dacă va convinge în acest tur de campionat, își va prelungi înțelegerea cu trupa roș-albastră.
Într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului, Georgievski s-a declarat încântat că a ajuns la „cel mai puternic club din România” și a dezvăluit că a refuzat mai multe oferte pentru șansa de a îmbrăca tricoul „roș-albastru”. Fundașul macedonean le transmite fanilor că nu îi va dezamăgi și va da totul pe teren pentru a câștiga titlul cu Steaua.
„Mă bucur foarte mult să mă aflu aici și să pot face parte din această echipă. Cred că orice jucător de fotbal pasionat de acest fenomen a auzit de Steaua. Este cel mai mare club din Romania și știu că joacă de foarte mulți ani consecutiv în grupele UEFA Champions League sau Europa League. Plus că este una dintre puținele câștigătoare ale Champions League. Aceste lucruri m-au determinat să mă gândesc serios la ideea de a semna cu Steaua.
Am avut discuții cu o echipă din Cehia și un contract ferm oferit de alta din Ucraina, dar am ales să vin la Steaua fiindcă este un club puternic, de renume pe plan european și care își propune să obțina performanțe. Am venit la cel mai mare club din România!
Vorbesc engleza, macedoneana, sârbă și croată. Dar am de gând să învăt cât mai repede româna, fiindca îmi place foarte mult să învăț limbi străine.
Fanilor le spun că mă bucur foarte mult să fiu aici, sper să nu-i dezamăgesc și ca voi face tot posibilul să ajut echipa să câștige titlul de campioană. Forza Steaua!„, a declarat Georgievski pentru www.steauafc.ro