Spectacolul făcut în tribunele stadionului Steaua de către cele două galerii ale campioanei, Peluza Sud și Peluza Nord, a fost umbrit de un gest mizerabil făcut de un fan de la tribuna I. Aflat într-un grup de indivizi care și-au ocupat fiecare dintre cele 90 de minute ale meciului înjurându-i pe toți cei de pe banca de rezerve a Astrei, individul a găsit de cuviință să îl scuipe pe George Florescu la finalul meciului. Fotoreporterul ProSport a surprins momentul încare Florescu se îndrepta către primele rânduri de la tribuna I pentru a-și saluta soția și pe băiatul său în vârstă de doi ani. Mai mult, gestul a venit chiar după ce fotbalistul le-a oferit jambierele unor copii din tribună, fani ai Stelei. Mijlocașul revenit în fotbalul românesc în această vară după ce și-a încheiat contractul cu Dinamo Moscova nu a reacționat în niciun fel la gestul huliganului și a plecat spre vestiare fără a-i răspunde suporterului.
De un tratament asemănător s-a „bucurat” și președintele Astrei Giurgiu. Dinu Gheorghe a fost înjurat pe toata durata partidei dintre Steaua și Astra, iar ieșirile de sub protecția oferită de banca de rezerve au fost de rău augur: oficialul a fost scuipat de oamenii care stăteau la tribuna zero. Spre deosebire de Florescu, președintele giurgiuvenilor a răspuns provocărilor în repetate rânduri, lucru care i-a înfierbântat și mai mult pe suporterii campioanei. Înjurat a fost și Constantin Budescu, căpitanul Astrei, însă fotbalistul a ales să îi ignore complet pe fani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER