UPDATE 18:00 – Oțelul Galați a anunțat, miercuri, pe site-ul oficial, că i-a destituit pe toți angajații caselor de bilete ale clubului după ce a înregistrat nereguli în activitatea acestora de vânzare a tichetelor pentru partida cu FC Timișoara.
Conform unor surse aproapiate clubului gălățean, unii casieri au vândut speculanților o parte din biletele la meciul cu FC Timișoara.
Clubul Oțelul Galați și-a cerut scuze suporterilor pentru incidentele de la casele de bilete și le-a promis acestora că va remedia problemele. De asemenea, clubul gălățean a făcut și o plângere la Poliția Municipiului Galați.
Oțelul Galați, liderul Ligii I, a epuizat, miercuri, în două ore, biletele puse în vânzare pentru partida din etapa a XXXIII-a, în compania formației de pe locul secund al clasamentului, FC Timișoara.
Interes imens pentru „finala campionatului”! Toate biletele puse în vânzare pentru partida Oțelul-Poli, care se va disputa duminică, de la ora 20:00, au fost epuizate în 3 ore!
Casele de bilete de la Galați s-au deschis la ora 12:00, iar la ora 15:00 toate tichetele puse în vânzare fuseseră vândute.
Suporterii s-au arătat revoltați de faptul că cei din conducerea clubului au pus în vânzare mai puține bilete decât numărul și așa mic de locuri de pe stadion și se întreabă unde s-au dus restul tichetelor.
Prețurile au fost următoarele:
Tribuna I – 15 lei
Tribuna a II-a – 10 lei
Peluza Nord – 7 lei
Peluza Nord, sector B – 2 lei
Peluza Sud – 7 lei
Unul dintre suporterii Oțelului și-a manifestat nemulțumirea față de conducerea clubului pe pagina de facebook ProSport:
„Nu s-au puse bilete în vânzare la tribuna 1 sau 2 la meciul Oțelul Galați – Poli Timișoara. S-au pus doar la peluze și s-au epuizat în maxim 2 ore.”, a scris Marian Rs.
Află mai multe despre finala campionatului pe pagina de facebook ProSport!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER