FOTO | Ianis Zicu amendat de Poliția Rutieră. Fotbalistul a făcut poze mașinii agenților și acuză: „E corect să fiu judecat de cineva cu defecțiuni și mai mari la sistemul de iluminare?”
Unul dintre fotbaliștii cu o prezență activă în social media, în special prin intermediul contului său de Facebook, Ianis Zicu a povestit luni o întâmplare recentă în care a fost implicat. Potrivit mijlocașului trecut pe la Inter Milano, Poliția Rutieră l-a amendat în seara de duminică după ce a fost oprit în trafic pentru că nu avea aprinse farurile. Totuși, povestește Zicu, cei care l-au amendat aveau o mașină cu defecțiuni și mai mari la sistemul de iluminare.
În imaginile surprinse de fotbalist se poate observa cum unul dintre farurile mașinii de la Poliția Rutieră nu funcționează, însă este farul de pe partea pasagerului. În plus, nici stopul mașinii nu funcționează.