FOTO: Împăcați înainte de Ignat!** Reghecampf și Becali au lămurit ieri problemele dintre ei, iar echipa a debutat în prima zi de vacanță

Steaua iernează confortabil, la zece puncte în fața locului doi din Liga I, însă lucrurile puteau lua o turnură nefavorabilă luni seara, după meciul câștigat cu Astra Giurgiu

Reghecampf s-a enervat atunci când a auzit declarațiile lui Gigi Becali privitoare la fotbaliștii care vor fi dați afară din Ghencea în iarnă. „Probabil am făcut prea multe puncte, nu știu ce mai caut eu aici. Chiar dacă am discutat despre transferuri, nu trebuia să anunțăm numele celor care vor pleca”, a spus Reghe la final.

Nervii antrenorului s-au calmat în orele ce au urmat, însă după discuții serioase. Conform surselor ProSport, Gigi Becali și Reghecampf au avut o convorbire telefonică de aproape trei ore, care s-a întins până la ora 2:00 în noapte. Mai mult, chiar și unii dintre prietenii patronului au intervenit pentru a-l convinge că nemulțumirile lui Reghe sunt justificate. Consecința discuției? Cei doi au ajuns la un consens, iar Reghecampf a renunțat la orice gând de plecare. Ba chiar și-a îndulcit tonul, ieri dimineață la Sport.ro. „E adevărat că vor pleca jucătorii numiți de domnul Becali, dar nu a existat un scandal. Eu am spus doar că trebuia să pregătim ultima etapă înainte să anunțăm plecările”.

Țuică și pomana porcului
Atmosfera a redevenit liniștită ieri la prânz, atunci când Reghecampf și-a convocat jucătorii, dar și întregul staff, să petreacă la restaurantul La Dolce Vita, din Snagov. Acolo, jucătorii au asistat la sacrificarea, pârjolirea și prepararea unui porc, iar pentru a se proteja de temperaturile scăzute au fost serviți cu țuică fiartă. La fel ca în cazul deplasării la Copenhaga, și ieri au fost invitate soțiile și prietenele fotbaliștilor, acestea întreținându-se pe durata petrecerii cu soția lui Reghecampf, Anamaria Prodan.


Nu e nicio tensiune, uite, eu le-am plătit porcul și lăutarii, să petreacă și ei la Snagov ca o mare familie. Le-am mărit și salariile lui Gardoș și Rusescu, pentru că meritau
Gigi Becali, finanțator Steaua

Ne place să petrecem în familie
Laurențiu Reghecampf, antrenor Steaua


De ce s-au certat
Gigi Becali a spus după jocul cu Astra că cinci fotbaliști de la Steaua trebuie să fie anunțați că nu vor merge în pregătiri cu Steaua. Reghecampf s-a supărat pentru că, la ora respectivă, etapa a XX-a urma să se dispute peste o săptămână și trebuia să se bazeze în continuare pe jucătorii renegați de Becali.

Adversarii Stelei în Spania
Steaua se va reuni pe 7 ianuarie 2013, iar pe 12 ianuarie va pleca în Spania, la Marbella, unde va participa la turneul amical „Football Impact Cup”. Competiția se va desfășura sub forma a două grupe, câștigătoarele urmând a-și disputa finala. Pe lângă Steaua, și-au anunțat participarea Dinamo Moscova, Dinamo Kiev, Dnepr, FC Basel, Ferencvaros, Bate Borisov și încă o formație care încă nu a fost confirmată.

Publicat: 12 12. 2012, 03:00
Actualizat: 12 12. 2012, 03:00