FOTO IREAL | A jucat acum câțiva ani în Ligă pentru Steaua, acum nimeni nu îl mai recunoaște. Îți dai seama cine e? Nu, nu e Goian:)
Aproape de retragerea din fotbal, Klemi Saban (34 de ani), fostul fundaș dreapta al Stelei, e de nerecunoscut.
După un sezon aproape de perfecțiune la Hapoel Beer Sheeva, în urmă cu doi ani, Klemi Saban a mers din postura de mare vedetă la Hapoel Acre, club cu ambiții mari la acea vreme. Doar că nu a reușit niciodată să confirme încrederea acordată, bifând 11 meciuri în toate competițiile.
Acum, Hapoel Acre este la un pas de retrogradare, iar șefii au anunțat deja că vor reduce semnificativ investițiile din iarnă. Fotbaliștii cu salarii mari vor fi puși pe liber – printre ei și Saban -, dar fostul stelist oricum se gândea să pună capăt carierei de fotbalist profesionist.
Dincolo de problemele pe care le are pe terenul de joc, juc[torul din Israel s-a schimbat mult în cei 8 ani de când a părăsit Ghencea. A renunțat la celebrele plete și puțini dintre suporterii roș-albaștrilor l-ar mai recunoaște acum.
A impresionat la primul meci la Steaua
Venirea lui Saban în Ghencea s-a produs în 2006, iar suporterii au crezut că oficialii au dat marea lovitură, israelianul impresionând la debut, contra lui ND Gorica, în preliminariile Champions League, când a și marcat. Din păcate pentru roș-albaștri, acela a fost momentul de glorie al apărătorului, care apoi a dezamăgit crunt, reușind să mai bifeze doar 7 partide pentru campioană.
Inevitabil pentru cei care nu dădeau randamentul scontat la Steaua în acea vreme, a venit exilul la echipa secundă, apoi „mazilirea”, dictată de la Palat. Aventura apărătorului în Liga 1 s-a terminat, așadar, după doar un sezon, dar frustrările acumulate l-au marcat pe Saban. La câteva sezoane distanță, pe când Steaua spera la titlu și la calificarea în Ligă, iar fundașul prinsese un contract la Maccabi Tel Aviv, cea mai mare dorință a acestuia era să se răzbune.
„La Steaua sunt oameni buni, cu excepția patronului și a gurii sale mari. Dar eu nu-i dădeam atenție, pentru ca nu e cea mai stabilă persoană din lume. În visele mele, Steaua ratează grupele Ligii și cade în Cupa UEFA, unde joacă împotriva noastră și eu înscriu impotriva Stelei„, spunea în urmă cu aproape 4 ani israelianul.
A evoluat constant în Israel
Plecarea de la Steaua a fost considerată de mulți un pas înapoi, dar Saban a găsit puterea să se impună în campionatul din țara sa natală, care începuse să se dezvolte tot mai tare. Maccabi Netanya, Maccabi Tel Aviv și Hapoel Be’er Sheva au beneficiat de serviciile fundașului, care, grație evoluțiilor bune, a adunat și 25 de prezențe pentru Israel.
Acum, ajuns la aproape 34 de ani, Saban nu mai reușește să impresioneze și momentul în care va agăța ghetele în cui pare mai aproape ca niciodată.