FOTO Karamyenii s-au înțeles cu Steaua!** „Asta nu înseamnă că luăm titlul”
UPDATE
16:00 Steaua s-a înțeles cu frații Karamyan. După
aproximativ două ore de discuții, armenii au fost convinși de Gigi
Becali, Mihai Stoichiță, Valeriu Argăseală și Panduru să accepte
oferta roș-albaștrilor.
„Până nu semnează, nu cred (n.r. râzând). Normal că sunt
fericit, dar un jucător nu poate fi determinat în lupta pentru
titlu. Echipa contează. Șansele rămân la fel„, a spus
Mihai Stoichiță, după ce transferul a fost oficializat.
Foștii jucători ai lui Poli vor pleca mâine în Antalya, unde se
vor pregăti alături de noii lor colegi. Cei doi frați nu au semnat
încă pentru gruparea din bulevardul Ghencea, dar șansele ca ei să
se răzgândească și să refuze oferta sunt mici. Karamienii au luat
câte o copie a contractelor de joc pentru a le studia și mai
amănunțit (este arhicunoscut faptul că cei doi armeni negociază „la
sânge” și sunt extrem de atenți în momentul în care își pun
semnătura pe contract).
UPDATE
14:30: Frații Karamyan au ajuns la palatul din
Aleea Alexandru și își negociază în aceste momente contractele cu
Steaua. La reședința patronului „roș-albaștrilor” sunt prezenți și
președintele Valeriu Argăseală și tehnicianul Mihai Stoichiță.
Președintele FC Timișoara, Marian Iancu, a declarat, marți, că
nu le va mai prelungi contractele fraților Artiom și Arman Karamyan
și i-a anunțat că pot semna deja cu o altă grupare. Conducerea FC
Timișoara a încercat de mai mult timp prelungirea contractelor
fraților Karamyan, care expiră în vara acestui an, însă armenii au
refuzat ofertele primite.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru
detalii!
Mijlocașul armean Artiom Karamyan a declarat, vineri, agenției
MEDIAFAX, că va veni la București
pentru a negocia o înțelegere cu Steaua privind un contract atât
pentru el, cât și pentru fratele lui, Arman.
„Sunt în drum spre București. Vin să negociem. Sunt cu
frații mei, Arman și Arthur (n.r. – impresarul celor doi
fotbaliști, Arthur Karamyan). Negociem și pentru mine și pentru
Arman, nu pot să vin doar singur. Trebuie să ne înțelegem cu Gigi
Becali”, a spus Artiom Karamyan.