Accidentat grav în partida pe care Internațional Curtea de Argeș a pierdut-o în fața Vasluiului în etapa a XII-a Ligii I, scor 0-1, Mihai Răduț a suferit o intervenție chirurgicală care îl va ține departe de gazon până în retur.
La finalul primei reprize de la Vaslui, mijlocașul piteștean s-a ciocnit violent cu Serge Akakpo și a fost transportat cu ambulanța la spital. Fotbalistul a fost apoi trimis la București, unde a fost operat.
„Mă simt bine acum, dar sper să treacă cât mai repede. Au fost momente foarte grele, m-am speriat foarte rău, mi-a parut rau că am încheiat așa turul. Nu cred că voi mai juca în tur. Operația a durat vreo 40 de minute, putea să se termine urât pentru mine, însă am avut noroc. În momentul loviturii imi aduc aminte că simțeam o gaură când am pus mâna la cap și că în salvare imi era foarte frig. M-au sunat colegii și antrenorul, m-a bucurat lucrul asta. O să fiu alături de echipă, sper să ma recuperez cât mai repede„, a spus jucătorul lui Internațional.
„Este al treilea caz care se întâmplă la Vaslui! Trebuie tras un semnal de alarmă!”
Vali Răduț, fost jucator în Divizia A și tatăl jucătorului, a început să își revină după șocul provocat de accidentul suferit de fiul său. Acesta este, însă, decis să ia atitudine împotriva clubului moldav, deoarece nu crede că faultul a fost întâmplător. În opinia sa, cineva trebuie să tragă un semnal de alarmă pentru modul în care jucătorii vasluieni evoluează pe teren propriu.
„Nu pot să vă spun în cuvinte cum a fost, dar vă spun că au fost clipe foarte grele. Mihai a fost la 10 mm de moarte, însă e bine că a ieșit așa. Intenționăm să nu lăsăm lucrurile așa. Este al 3-lea caz care se întamplă la Vaslui în asemenea mod. Nu avem nevoie de bani, dar trebuie tras un semnal de alarmă. Nu am nimic nici cu arbitrul însă se merita o sancțiune. Sănătatea lui Mihai este mai presus de toate. Juniorii noștri nu sunt promovați din cauza acestor jucători aduși din afară că joacă foarte dur. Am revăzut faza de foarte multe ori și practic acesta a intrat fără discernământ. 20 de zile are repaus Mihai, apoi urmează un control. Buza superioară și partea stângă nu o simțea până acum, doctorii spuneau că în următoarele 6 luni o să își revină și partea stângă. Sperăm să fie bine„, a declarat Vali Răduț, tatăl jucătorului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER