La arena „Ilie Oană” au început lucrările de montare a scaunelor. Cel mai probabil, noua arenă a Petrolului va fi inaugurată pe 24 septembrie, la partida Petrolul – Dinamo.
Stadionul „Ilie Oană” va avea 15.000 de locuri, toate pe scaune, și e făcut exclusiv din banii autorităților locale din Ploiești.
„Suntem nerăbdători să revenim pe «Ilie Oană». Vom avea unul dintre cele mai frumoase stadioane din țară și ne mândrim cu asta”, a declarat managerul general al Petrolului, Valeriu Răchită. 300 de muncitori lucrează de dimineață până seara pentru ca stadionul să poată fi inaugurat pe 24 septembrie
105 reflectoare are nocturna de pe cele două tribune ale noului „Ilie Oană”
17 milioane de euro a costat noul stadion „Ilie Oană” din Ploiești
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER