Iasmin Latovlevici a înscris golul doi al Stelei în minutul 65 al partidei cu Petrolul Ploiești, și și-a adus formația în avantaj pe tabelă.
Fundașul stânga a sărbătorit reușita într-un mod inedit: s-a aruncat pe burtă asemenea unui lunetist și a mimat că ia la țintă pe cineva din tribună.
Golul înscris în poarta lui Bornescu a fost al doilea din carieră pentru „Lato”, precedetul fiind reușit într-un meci cu CFR Cluj, din penalty.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER