FOTO** Lotul lui Poli s-a reunit! VEZI care sunt primele 3 amicale ale elevilor lui Uhrin!

Lotul Politehnicii Timișoara s-a reunit în această dimineață,
sub comanda lui Dusan Uhrin jr, pentru primul antrenament oficial
din 201, informează site-ul oficial al grupării bănățene.

Dusan Uhrin a fost chestionat de jurnaliști pe tema obiectivelor
echipei și a diferențelor față de mandatul său anterior la
Politehnica Timișoara:

„Sunt bucuros că m-am întors la Timișoara. Cunosc foarte
bine acest colectiv, am lucrat aici un an și jumătate. Suntem la
începutul unei noi etape, una care este mai dificilă decât cea
precedentă. În acest moment avem un efectiv de 33 de jucători, vom
definitiva lotul după stagiul de pregătire din SpaniaAcum,
jucătorii au mai mare experiență în cupele europene. În precedenta
mea activitate la Poli, echipa era mai luptătoare, acum formația
este mai tehnică.

Ce sistem vom juca? În general, am evoluat în sistemul
4-4-2, dar totul depinde de forma jucătorilor în ziua meciului și
care vor fi disponibili la ora partidei. Se poate modifica în
4-3-3, însă a vorbi acum despre sistemul ce îl voi folosi este doar
speculație. În ceea ce privește obiectivul personal, pot să spun că
acum mă gândesc numai la primul meci oficial, pe care sper să-l
câștig. Cu dl. Marian Iancu am discutat despre obiectivele echipei,
ne dorim să terminăm campionatul în primele trei locuri. Cu toții
dorim să ajungem în Champions League!”,
a spus
tehnicianul.

Absențe
justificate la reunire

Pantilimon nu a putut decola de la aeroportul din Bacău, din motive
meteorologice, el urmând să se alăture lotului imediat ce ajunge la
Timișoara. În cursul zilei de astăzi, vor ajunge în oraș
„stranierii” Ricketts, Helder și Rocha.

La primul antrenament a participat portarul estonian Sergei
Lepmets (născut la 5 aprilie 1987, la Tallin), el apărând în țara
natală la Merkur Tartu și Levaadia Tallin. „Îl vom testa în
cantonamentele din Ungaria și Spania”,
a explicat Daniel
Stanciu. De asemenea, cu echipa se antrenează și Ionuț Matei, cel
care este împrumutat la secund-divizionara FC Botoșani.

Staff-ul tehnic este constituit din Dusan Uhrin (antrenor
principal), Valentin Velcea și Iosif Rotariu (antrenor secund),
Dragoș Picu (antrenor cu portarii) și Mihai Alexandru (preparator
fizic). Ca și-n trecutul mandat, Uhrin este asistat de translatorul
Cristian Low.

Mâine, 11 ianuarie, de la orele 10, respectiv 16,30, vor avea
loc două antrenamente deschise presei și publicului, în complexul
„Dan Păltinișanu”. Vă reamintim că echipa va pleca la Debrecen în
primul cantonament al iernii, pentru perioada 12-17 ianuarie.

www.politimisoara.com
a anunțat și primele 3 partide de pregătire ale echipei din această
iarnă:

Duminică, 16 ianuarie, ora 11 (la Debrecen): Politehnica
Timișoara-Bocs KSC (liga a doua maghiară, locul 13)

Sâmbătă, 22 ianuarie, ora 16,30 (la Marbella): Politehnica
Timișoara-Young Boys Berna (prima ligă elvețiană, locul 5)

Luni, 24 ianuarie (la Marbella, oră ce urmează a fi stabilită):
Politehnica Timișoara-Lech Poznan (prima ligă poloneză, locul
10).

Publicat: 10 01. 2011, 17:15
Actualizat: 10 01. 2011, 18:13