FOTO: Momente incredibile la finalul meciului Petrolul – Steaua. Ploieștenii nu au suportat fiesta steliștilor și au declanșat o adevărată bătaie

Unul dintre cele mai frumoase meciuri din acest sezon de Liga 1, cel dintre Petrolul și Steaua, s-a terminat cu un adevărat scandal. Imediat după finalul meciului, steliștii au încercat să facă hora bucuriei și să sărbătoarească o dată în plus titlul 25, chiar pe Ilie Oană. Momentul nu a fost gustat de jucătorii gazdelor, care au intervenit și s-a declanșat un adevărat scandal.

Primul care a încercat să întrerupă meleul bucuriei steliste a fost Pecanha, dar acesta a fost îndepărtat de Tătărușanu. Imediat după, Romario a intrat în clinci cu Alex Chipciu, iar cei doi și-au dat câteva lovituri. În meleu au intervenit și oficialii celor două echipe.

Totul s-a încheiat cu un cartonaș roșu acordat lui Romario.

Publicat: 17 05. 2014, 23:30
Actualizat: 18 05. 2014, 00:14