FOTO** Neagoe a fost prezentat oficial la Craiova! „Mă bucur că am revenit acasă!”
Tehnicianul Eugen Neagoe a fost numit ieri în funcția de de
antrenor principal al echipei Universitatea Craiova, el
înlocuindu-l pe Daniel Mogoșanu.
Antrenorul speră ca împreună cu Universitatea Craiova să atingă
obiectivul propus de președintele Adrian Mititelu: primele patru
locuri și încercarea de a ajunge în finala Cupei României.
„Am discutat foarte mult despre planurile care le are.
Am acceptat foarte repede oferta care mi-a fost făcută. Mă bucur că
am revenit acasă, la echipa la care am jucat nouă ani și sper ca
din postura de antrenor să am aceleași rezultate bune, chiar să le
depășesc. Cunosc foarte bine valoarea jucătorilor și sper ca prin
valoarea lor să devenim o echipă valoroasă. Sunt convins că nu va
fi ușor, dar sper să realizăm ce și-a propus patronul de patru ani.
Chiar dacă nu se va realiza într-o săptămână – două, cu siguranță
va ajunge acolo unde îi e locul. Pe unii i-am antrenat, îi cunosc.
Mă întorc cu plăcere la echipa la care m-am consacrat. Toate
jocurile vor fi dificile, important este cum vom juca noi. Sper să
aduc o emulație în rândul jucătorilor tot ce înseamnă Universitatea
să aducem suporterii la stadionul. Sunt convins că fanii vor veni
alături de echipă, dar numai prin jocul acesteia”, a
declarat Neagoe într-o conferință de presă.
Neagoe a semnat un contract valabil până la sfârșitul sezonului
2009/2010.