FOTO O veste bună pentru Ilie Stan:** a revenit la antrenamente jucătorul care îi poate acoperi una din cele mai mari găuri din defensivă
Roș-albaștrii au avut astăzi un antrenament la ora 11:00. Sâmbătă dimineață vor decola de pe Aeroportul Henri Coandă la ora 10:30, unde în aceeași seară vor avea o ședință de pregătire pentru meciul de duminică, contra Ceahlăului Piatra Neamț.
La antrenamentul de azi a participat și Dorinel Popa, revenit după operația de menisc. Fostul jucător de la Victoria Brănești poate rezolva postul de fundaș dreapta, acolo unde soluțiile Emeghara și Martinovic nu au dat un randament mulțumitor, iar cea de-a treia soluție, Gabi Matei, va fi indisponibilă pentru mai multă vreme din cauza unei accidentări.
Dorinel Popa, Tibi Bălan și Nikolic au efectuat antrenament separat de restul lotului. Muntenegreanul are probleme cu vânătile de la ochi, care s-au exstins.
În prima parte a antrenamentului s-a jucat fotbal pe latul terenului doar cu capul, la care a intrat și Galamaz.