FOTO** Pandurii, la primul contact cu „Municipalul” severinean
CS Pandurii Tg. Jiu a efectuat astăzi primul antrenament pe
Stadionul „Municipal” din Drobeta – Turnu Severin. La finalul
ședinței de pregătire, antrenorul Petre Grigoraș s-a arătat
încântat de calitatea gazonului, dar și de condițiile pe care le
oferă arena de 20.000 de locuri.
„Terenul arată impecabil, față de ceea ce era la Târgu Jiu. Sper
să și putem evolua la capacitate maximă, să facem un joc la fel de
bun ca în partida cu Rapid, dar să și câștigăm. Târgu Mureș joacă
bine în deplasare, dar mizez pe forța grupului”, a spus Grigoraș.
Antrenorul echipei gorjene a precizat că are nevoie și de suportul
publicului severinean, pe care îl așteaptă în număr cât mai mare la
stadion: „Așa cum severinenii au susținut Universitatea Craiova în
perioada în care a jucat aici, sunt convins că vor încuraja și
Pandurii, fiindcă este tot o echipă a Olteniei, chiar dacă nu e la
fel de iubită ca cea din Craiova. Noi îi așteptăm în număr cât mai
mare la stadion și sunt convins că vom fi primiți cu simpatie.
Sperăm să ne simțim ca acasă, iar rezultatele să fie cele așteptate
de atât de noi, cât și de public”.
Tot astăzi, președintele executiv Eugen Pîrvulescu a susținut
prima conferință de presă la malul Dunării. „Suntem foarte
mulțumiți de ceea ce am găsit la Severin. O bază excelentă. Doar la
CFR Cluj am mai văzut ceva asemănător. Noi venim după partida din
Giulești, în care am reușit să obținem primul punct din deplasare
și avem nevoie de victorie cu Târgu Mureș. Avem nevoie și de
susținerea publicului. Sper să nu mai avem parte de greșeli de
arbitraj, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Rapid. Am fost arbitru
de Liga I, timp de șapte ani, dar nu am înțeles ceea ce s-a
întâmplat. Oricum, eu nu cred că s-a greșit intenționat, dar au
fost unele greșeli inadmisibile. Sper ca terenul din Severin să ne
poarte noroc”, a spus oficialul gorjean.
În 2005, terenul din Severin a purtat noroc echipei Pandurii Tg.
Jiu, care a sărbătorit promovarea în premieră pe prima scenă
fotbalistică chiar pe Stadionul „Municipal”, în urma victoriei din
ultima etapă a sezonului respectiv, cu CS Building Vânju Mare, scor
3-1.
Pentru meciul de mâine, organizatorii au pus în vânzare bilete.
La peluze, tribuna I și II, un tichet poate fi achiziționat cu 5
lei, iar la tribuna 0 costă 15 lei. Accesul va fi gratuit pentru
copii și femei.
Înaintea partidei CS Pandurii Tg. Jiu – FCM Tg. Mureș se va ține
un moment de reculegere în memoria poetului Adrian Păunescu.
Text și foto de Mircea OGLINDOIU