FOTO | Pe cine țintește Gnohere? „O încurajare într-un moment slab valorează mai mult decât o oră de laude după o victorie…” Mesajul criptic al „Bizonului” după egalul cu Gaz Metan

FCSB a pierdut din nou teren, în fața Viitorului, după remiza de la Mediaș, scor 1-1, partidă în urma căreia vicecampionii au rămas la 5 puncte în spatele echipei lui Hagi.

După o performanță modestă a fotbaliștilor antrenați de Reghecampf, la Mediaș, finanțatorul echipei, Gigi Becali, a ținut să-și verse nervii pe echipă și i-a acuzat pe fotbaliști de lipsă de atitudine și de faptul că relațiile de joc nu sunt la nivel optim.

Singurul gol al FCSB-ului a fost marcat de Denis Alibec, din pasa lui Harlem Gnohere, iar fostul atacant al lui Dinamo a luat decizia de a posta o poză pe contul său de Instagram alături de colegul din atac, ilustrație la care a adăugat și următorul mesaj: „O încurajare în momentul unui eșec valorează mai mult decât o oră de laude după un succes”.

Venită la doar câteva ore după ce Gigi Becali și-a criticat dur echipa pentru prestația de la Mediaș, postarea pare să-i fie adresată chiar patronului grupării roș-albastre, în condițiile în care acesta l-a și luat în colimator pe atacantul francez după doar două partide jucate la noua echipă. În plus, Becali a anunțat după meciul cu Gaz Metan că „experimentul” cu Gnohere și Alibec în teren în același timp nu va mai fi repetat, iar marele perdant va fi foarte probabil chiar fostul dinamovist, fiind greu de crezut că Alibec va rămâne rezervă.

FCSB e invincibilă în 2017, dar echipa antrenată de Reghecampf a adunat doar 6 puncte, în patru meciuri, timp în care a înregistrat 3 remize și o victorie, în deplasare cu CS U Craiova. În clasament, vicecampioana ocupă locul secund, cu 36 de puncte, în timp ce Viitorul e în fruntea campionatului cu 41 de puncte.

 

Publicat: 27 02. 2017, 19:17
Actualizat: 27 02. 2017, 19:28