Zeci de fotbaliști de legendă ai Științei au pășit în această dimineață pentru ultima dată pe „Central” și toți au plecat cu o părticică din gazonul pe care cândva făceau spectacol. Jucători, antrenori și conducători din generații diferite s-au adunat pe terenul arenei din Bănie, aflată în pragul dispariției. Nostalgici, cei prezenți au depănat amintiri și au primit din partea oficialităților locale bucăți de gazon ambalate frumos, cu mesajul: „Atâta timp cât cerul va fi alb-albastru, veți fi deasupra tuturor”.
Dintre componenții echipei Universității Craiova care a disputat primul meci pe „Central” a fost prezent Constantin Bâtlan, iar din generația 73-74-75, a Campioanei Unei Mari Iubiri, care a adus primul titlu în Bănie, au venit: Teo Țarălungă, Dumitru Marcu, Ion Velea, Victor Niculescu, Florin Oprea sau Marius Purcaru.
Craiova Maxima nu putea lipsi, în frunte cu actualul tehnician al juveților, Sorin Cârțu, care a și interpretat la microfon imnul „Cântec pentru Oltenia. „Aici am câștigat două campionate, am dat atâtea goluri. Pe stadionul Ion Oblemenco am marcat golul 100, e o amintire frumoasă. Meciurile pe care le-am jucat, trăirile pe care le-am avut la partidele europene… Am trăit momente senzaționale pe acest stadion. Bucata de gazon reprezintă o amintire, este ca un ultim trofeu pentru tot ceea ce am făcut împreună cu colegii mei pentru Universitatea. Este un gest frumos, plin de semnificație. O să o pun alături de celelalte amintiri: cupe, medalii, bucăți din ziare tăiate de când jucam fotbal”, a declarat Cârțu.
Generația ultimului event al Universității i-a avut la eveniment pe Pavel Badea, Adrian Popescu, Daniel Mogoșanu, Ion Olaru, Dănuț Bica, Ștefan Stoica. Acesta din urmă a declarat: „E ultimul trofeu pe care l-am luat, o bucată de iarbă de pe stadionul nostru drag. Voi decupa din gazonul meu de acasă și o voi pune acolo, o voi uda în fiecare zi. Cu toții am luptat pentru clubul nostru și pentru Craiova. Este trist că se demolează un stadion care a însemnat atât de mult, dar, cu siguranță, de acum înainte trebuie să mergem spre Europa în condiții mult mai bune. Ceea ce a făcut Primăria și Guvernul României este extraordinar pentru că Bănia are nevoie de un stadion foarte frumos. Am fost și jucător aici, și antrenor. Aici am crescut, aici m-am format. Dar în același timp mă bucur că se face ceva mai modern, mai frumos pentru că trebuie să intrăm și noi în Europa”.
Dintre cei mai tineri ex-componenți ai Științei au venit să-și ia adio de la legendara arenă: Gabi Popescu, Cornel Papură, Marius Iordache, Marius Sava, Narcis Mohora, Robert Vancea. Gabi Popescu a declarat că noul stadion este un proiect extraordinar pentru fotbalul românesc: „Îi felicit pe cei care s-au gândit la acest proiect, l-au creat și l-au susținut, precum și la cei care îl vor implementa și-l vor duce la bun sfârșit. Este un moment în care fotbalul românesc are nevoie de astfel de injecții de adrenalină. Pentru că odată cu crearea noului stadion vor fi mult mai mulți oameni atrași către fotbal, mult mai mulți copii, ceea ce e bine pentru viitor. E un proiect extraordinar de bun pentru fotbalul românesc. E important viitorul, ceea ce se va construi. Cu siguranță vor fi meciuri europene aici. Atât timp cât ai un astfel de proiect automat atragi anumite responsabilități și un anumit nivel al fotbalului. Te obligă stadionul, te obligă suporterii. Oricine s-ar băga în proiectul acesta nu-l poate face cu jumătate de normă”.
Gabi Popescu își amintește cu plăcere de debutul său în fotbalul mare: „Toată perioada pe care am petrecut-o aici a fost extraordinară. Acum m-am reîntâlnit cu oamenii frumoși care au scris istoria acestui club. Eu cred că toată perioada petrecută aici nu a făcut altceva decât să mă creeze ca fotbalist, să mă ajute să continui istoria celor care erau în spatele meu”.
Din actuala echipă a Craiovei a participat Alex Mateiu, cel care în seara precedentă marca golul egalizator în Giulești. S-a păstrat un moment de reculegere în memoria eroilor Științei: „Tunarul” Ion Oblemenco, al cărui nume l-a purtat arena din Bănie pentru aproape două decenii, Zoli Crișan, Petre Deselnicu, Costică Ștefănescu, Corneliu Andrei Stroe și Sebastian Domozină. Soția președintelui Craiovei Maxima, Corneliu Andrei Stroe și fiul antrenorului Constantin Oțet au fost invitați la ceremonia de pe arena din Bănie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER