Sâmbătă, 25 iunie, Rapidul a sărbătorit 88 de ani de la înființare. Jucătorii n-au fost însă menajați, în ciuda evenimentului istoric. Răzvan Lucescu a păstrat în cantonament programul inițial, cu două antrenamente pe zi, în speranța că titlul va reveni în Giulești.
Totuși, „alb-vișinii” au avut parte de o surpriză la întoarcerea la hotel, acolo unde au fost așteptați de tort și șampanie. În boxe a fost pus imnul Rapidului, în ce Marcos Antonio – căpitanul echipei și Daniel Pancu – un simbol al echipei, au tăiat tortul.
„Mi-a albit părul deja, am ajuns aici la a 73-a aniversare și acum e a 88-a. Sper să prind centenarul, nu contează în ce funcție, poate să fie și la magazie”, a declarat Pancu.
Cât despre faptul că și Gigi Becali își aniversează data nașterii tot pe 25 iunie, Pancu a oferit o explicație: „Poate nu e o coincidență că suntem născuți o dată cu domnul Becali, și el este rapidist din moment ce a zis că cel mai mult îi place imnul nostru”, a mai spus Pancu, care recunoaște că i-a plăcut tortul în formă de brichetă pe care Copos i l-a trimis lui Becali: „Am râs când am auzit, a fost o idee foarte bună”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER