Petrolul s-a reunit, astăzi, la Crângul lui Bot, iar mâine de dimineață va pleca la Sinaia, în primul cantonament al verii. La primul antrenament au fost prezenți 23 de jucători, mulți dintre ei, „în probe”, antrenorul Valeriu Răchită spunând că: „vor mai veni fotbaliști, vor și pleca. Eu vreau ca în doi ani să joc în Europa League, cu Petrolul și cred în realizarea lui”.
În afară de Benga și Ljubinkovic (plecați la Oțelul și care vor fi reclamați pentru că mai aveau 1 săptămână de contact), a lipsit și Cârjă – rechemat de Oțelul și Buhăescu, revenit la Vaslui. Mâine sunt așteptați alți doi jucători, George Neagu (Panduri) și sârbul Vladimir Otasevic (Metalak Milanovac, Serbia).
Lotul prezent la reunire:
Portari: Cristian Zimmermann, Marko Campar, Bogdan Manea (junior).
Jucători de câmp: Mihai Tudor, Radu Barbu, Pompiliu Stoica, Valentin Duru, Florentin Dumitru, Dănuț Enescu, Daniel Oprița, Alexandru Buhuși, Victoraș Cataramă, Bogdan Moroșan, Cătălin Crosman (junior), Laurențiu Boroiban (26 ani, atacant, ultima dată la Gaz Metan CFR Craiova), Bogdan Străuț (25 ani, fundaș dreapta, ultima dată la Victoria Brănești), Adrian Borza (26 ani, mijlocaș, ultima dată la Mureșul Deva), Adrian Neaga (32 ani, atacant, ultima dată la Volyn Lutsk), Nikola Komazec (Serbia, 23 ani, atacant, ultima dată Hajduk Kula), Elie Moises Akui N’Dekre (Coasta de Fildeș, 19 ani, atacant, ultima dată la Deportivo Alaves), Zeze Lago Andersen (Coasta de Fildeș, 21 ani, fundaș lateral, ultima dată la Viktoria Zizkov), Bafode Dabo Carvalho (Portugalia, 27 ani, mijlocaș, ultima dată la Louletano), Stanley Tailor (Olanda, 29 ani, fundaș central, ultima dată la AGOVV Apeldoorn).
„Deocamdată sunt cei pe care îi vedeți pe teren, dar să fiți convinși că nu vor rămâne toți. Tot mi se sugera că n-avem strategie, că nu vrea nimeni să vină la Petrolul, dar dacă aș spune câteva nume de fotbaliști care și-au dorit să joace aici și pe care eu i-am refuzat, probabil că s-ar crede că mint.
Legat de Rică Neaga, am discutat cu el, doctorul Miu a ținut legătura cu doctorul care l-a operat și s-a ocupat de refacerea lui, și, normal, mi-aș dori sa-l punem pe picioare, pentru că este un jucător de valoare, pe care, în deplinătatea forțelor, l-ar vrea orice antrenor. E prematur, însă, să vorbim acum dacă va putea face față cantonamentului de la Sinaia și turneului din Austria”, a spus Vivi Răchită.
„Sunt conștient de faptul că suntem în Liga I, sunt conștient de greutățile pe care le vom întâmpina în acest campionat, dar nu mi-e frică. Voi munci mai mult decât am făcut-o până acum pentru a îndeplini obiectivul clubului, acela că, în doi ani, echipa să participe în cupele europene. Probabil că mulți ne vor lua ca pe o nou promovată, dar Petrolul nu poate fi luat niciodată la preț de matineu, pentru că are un nume în fotbalul românesc”, a mai declarat managerul general al „galben-albaștrilor”.
Foto: Marius ANGHEL
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER