CFR Cluj se pregătește să sărbătorească în mare fast cucerirea celui de-al treilea titlu de campioană din istorie, imediat după meciul cu Steaua, ultimul al acestui sezon.
În acest sens, șefii grupării din Gruia au închiriat un autocar descoperit, în care jucătorii ar urma să defileze prin centrul Clujului pentru a le prezenta trofeul suporterilor și a se bucura alături de aceștia în stilul marilor echipe din Europa.
Totuși, conducătorii ceferiștilor își pot vedea planurile date peste cap din cauza infrastructurii din oraș, autocarul neavând posibilitatea de a parcurge absolut tot traseul din cauza cablurilor care atârnă deasupra carosabilului.
De aceea, drumul campioanei prin Cluj ar urma să fie adaptat și scurtat. Președintele Iuliu Mureșan nu își face griji că vor exista incidente: „Un ultras al lui ‘U’ mi-a dat un mesaj și mi-a spus că îi pare rău pentru incidentele de la meciul direct. Cred că dacă el spune asta și e unul dintre cei mai înfocați fani, cei mai puțin înfocați nu vor strica sărbătoarea cu atât mai mult”.
Vezi mai jos FOTO cu autocarul pregătit de ceferiști pentru celebrarea titlului cu numărul trei!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER