FOTO | Prima țintă a lui Burcă și Munteanu după numirea la Oțelul: repatrierea lui Florin Cernat: „Este momentul să facă ceva pentru comunitatea în care s-a format ca om”

FC Oțelul și-a prezentat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, cei doi noi conducători ai activitățiii sportive din cadrul clubului, Ovidiu Burcă – manager sportiv și Cristian Munteanu – team manager.

Cu această ocazie, Ovidiu Burcă a afirmat că printre primele lucruri pe care le are de făcut se află fortificarea lotului. „Deciziile în acest sens le vom lua numai împreună cu staff-ul tehnic. Antrenorul Michael Weiss are mare încredere în jucătorii pe care îi are în lot, dar totuși sunt câteva posturi unde vom încerca să ne întărim. Ne dorim jucători experimentați, care să fie modele pentru cei tineri în vestiar și utili în teren. Nu ne e ușor, dar am speranțe că pot aduce jucători de valoare, care să înțeleagă rolul lor în echipă”, a declarat Burcă.

„Mă bucur că avem sprijinul lui Ovidiu Burcă și al lui Cristian Munteanu. Amândoi au o vastă experiență profesională și sunt convins că vor avea o contribuție însemnată în consolidarea Echipei”, a declarat Vlad Alexandru Răpișcă, Administratorul Special al Clubului Oțelul Galați, despre numirea celor doi în conducerea echipei de la malul Dunării.


Munteanu și Burcă au fost prezentați oficial la Oțelul de Directorul General al clubului gălățean, Remus Pascu.

Noul manager sportiv al Oțelului a mărturisit că unul dintre jucătorii doriți este mijlocașul gălățean Florin Cernat (34 de ani), crescut de Oțelul, club de la care a plecat când avea 18 ani. „Am fost coleg de cameră cu Cernat la lotul național de juniori, am speranța că va veni alături de noi dacă nu va semna cu vreo echipă din străinătate. Ni-l dorim foarte mult și am motive să cred că se va alătura acestui proiect. I-am spus că este momentul să facă ceva pentru comunitatea în care s-a format ca om”, a declarat Burcă.

Produs al centrul de copii și juniori de la Oțelul, Cernat a jucat doar 36 de meciuri în tricoul roș-alb-albastru. S-a transferat la Dinamo, Oțelul încasând 700.000 de euro, ceea ce a însemnat la vremea respectivă cel mai scump transfer intern. După un singur an la echipa bucureșteană a ajuns la multipla campioană a Ucrainei, Dinamo Kiev, pentru care a jucat timp de opt ani, inclusiv în Liga Campionilor, perioadă în care a fost selecționat și în echipa națională. Apoi a ajuns la una dintre cele mai puternice echipe din Croația, Hajduk Split. Din 2010 a jucat în Turcia, la Karabukspor și Rizespor, fiind printre cei mai apreciați jucători ai acestor formații. Are în palmares o Cupa a României, una a Croației, trei titluri de campion, 4 Cupe și 3 Supercupe ale Ucrainei.

Weiss are susținere totală

În ceea ce-l privește pe antrenorul german Michael Weiss, noua conducere a Oțelului a precizat că acesta va continua la echipa gălățeană necondiționat.

„Are susținerea noastră totală, mai ales că a reușit să aducă puncte în ultimele două etape de la contracandidate la evitarea retrogradării. Jocul și mai ales atitudinea jucătorilor ne-au plăcut”, a mai adăugat Burcă.

Săptămâna trecută, conducerea administrativă a clubului se arătase nemulțumită de activitatea tehnicianului german, ajungându-se chiar la negocieri cu Cristian Popovici pentru o eventuală înlocuire a lui Weiss.

Publicat: 03 09. 2014, 21:46
Actualizat: 03 09. 2014, 21:51