FOTO|** Rapidiștii susțin fotbalul în licee
Golgheterul Rapidului, Ovidiu Herea, Doru Bratu și juniorul
Andrei Matei au fost ieri prezenți la deschiderea celei de-a noua
competiții școlare Cupa 1, organizată de Primăria Sectorului 1.
Alături de mereu simpaticul Rică Răducanu și de câțiva membri ai
echipei Radio Zu, fotbaliștii Rapidului au făcut spectacol în sala
de sport a Colegiului Național Ion Luca Caragiale, împotriva
deținătoare competiției de anul trecut, echipa Colegiului Tehnic de
Aeronautică Henri Coandă, scor final 9-8 pentru cei din urmă.
La eveniment au participat și Primarul Sectorului 1, Andrei
Chiliman, Gabriela Szabo, multiplă campioană olimpică și mondială
și Cristian Țopescu.
„Ne-am simțit puțin bine. Ne buncurăm că i-am făcut pe
copii fericiți. Am stat puțin în poartă la final și ați văzut că
m-am descurcat bine. Nu se pune problema să îmi schimb postul, aici
ne-am distrat„, a declarat zâmbitor Ovidiu Herea. Altfel
au stat însă lucrurile atunci când s-a adus în discuție meciul de
aseară pierdut de Rapid la Vaslui: „Nu are cum să ne treacă
supărarea. Ne-am îndepărtat de primul loc . Acum e important să
ținem capul sus și să strângem rândurile. Trebuie să batem Craiova.
Campionatul încă se joacă și ne gândim să repăram ce am făcut rău
până acum.„
Mijlocașul a comentat și situația lui Nicolae Manea pe banca
tehnică a Rapidului: „Am făcut treabă bună alături de
domnul Manea și sperăm să rămână alături de noi„.