ASA Târgu Mureș – Steaua, meci din etapa a 12-a a Ligii 1, a propus un meniu bogat în prima repriză. Intrări la limita regulamentului, scăpări ale centralului Istvan Kovacs, trei schimbări efectuate în doar 25 de mintute de antrenorul oaspeților, Constantin Gâlcă, și multe ratări.
Cea mai mare dintre ele s-a petrecut în al patrulea minut de prelungiri. Ianis Zicu a deschis jocul cu o diagonală pentru fostul său coleg de la Timișoara, Dorin Goga, iar atacantul l-a servit din prima, de pe aripa dreaptă, pe Mircea Axente, care se demarcase perfect. Nemarcat în careul mic al Stelei, Axente a încercat însă o execuție fină cu călcâiul, dar doar a rașchetat mingea și defensiva stelistă a scăpat cu bine din „ambuscada” pusă la punct de mureșeni.
Camerele canalului TV care transmite partida au surprins imediat reacția antrenorului gazdelor. Dezamăgit de modul în care a gestionat faza elevul său, Cristi Pustai și-a pus mâinile în cap, și-a ros unghiile de ciudă și s-a așezat pe bancă. 0-0 la finele primei reprize a meciului ASA Târgu Mureș – Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER