Moartea lui Ilie Balaci, duminică dimineață, la doar 62 de ani, a șocat întreg fotbalul românesc, iar Mircea Rednic (56 de ani) a izbucnit în lacrimi în timpul momentului de reculegere ținut în memoria fostului mare fotbalist înaintea meciului Dinamo – Dunărea Călărași.
„Puriul” a apărut vizibil marcat pe marginea terenului, nu și-a putut stăpâni lacrimile și imediat după finalul paridei din Ștefan cel Mare va pleca spre Craiova pentru a-și lua rămas bun de la cel care a fost „Minunea Blondă” a fotbalului românesc.
Adus la Dinamo de Mircea Lucescu, Ilie Balaci nu a fost uitat nici de suporterii din „Groapă”: „Odihnește-te în pace, Minune Blondă”, a fost mesajul afișat de ultrașii din Ștefan cel Mare în debutul meciului, înainte ca unul dintre ei să-și dea în petec în timpul momentului de reculegere și să strige un „M… Negoiță” nelalocul lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER