FOTO** Scandal monstru pe Bega! Cânu a fost eliminat, moldovenii au vrut să iasă de pe teren! Zicu, trimis la cabine!
UPDATE: În minutul
58, Ianis Zicu a fost eliminat pentru lovirea adversarului fără
balon. Se pare ca jucătorul timișorean l-a lovit pe Papp cu pumnul
în față.
Scandal imens la finalul primei reprize a partidei dintre
Timișoara și Vaslui. După ce în primele minute ale meciului
timișorenii au solicitat acordarea unei lovituri de la 11 metri,
bănățenii au primit penalty în minutul 43 după un fault al lui Cânu
la Zicu.
Fostul căpitan al lui Poli și actualul căpitan al celor de la
Vaslui a contestat vehement acordarea acestui penalty, iar la
semnalizarea asistenului centralul Marius Avram i-a acordat
cartonașul roșu lui Cânu. Imediat vasluienii au vrut să iasă de pe
teren, semn clar de dezaprobare a deciziilor arbitrilor, însă
aceștia au fost întorși de antrenorul Viorel Hizo.
Într-un final, Zicu a transformat penalty-ul obținut tot de el, dar
la finalul reprizei tehnicianul moldovenilor i-a reproșat la rândul
său lui Marius Avram, pe drumul spre vestiare, faza din minutul 43.
Aceeași atitudine a avut-o și Cânu care s-a contrat cu jucătorii
echipei gazdă pe tunelul de la vestiare.