FOTO | Steaua, dispusă să îl angajeze pe Mihai Stoica imediat după ieșirea din închisoare. Ce post i-a fost pregătit fostului conducător! Oficial, MM nu poate reprezenta clubul până în 2018

Judecătoria Sectorului 4 a decis, luni, că Mihai Stoica îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua îndeplinește fracția de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar și a desfășurat mai multe activități.

Pentru a veni în ajutorul lui MM Stoica, clubul Steaua i-a eliberat acestuia o adeverință prin care se arată dispusă să-l angajeze pe acesta imediat după ce va ieși din închisoare. Postul oferit este cel de manager sportiv, unul fără putere de decizie sau drept de semnătură. Documentul e semnat de președintele Valeriu Argăseală, iar în finalul său se precizează că „atribuțiile domnului Mihai Stoica vor respecta cu strictețe condițiile impuse de pedeapsa complementară„.


foto: DolceSport

Nu are dreptul să reprezinte un club de fotbal timp de doi ani după eliberare

Decizia Stelei este una ușor explicabilă. Pe lângă condamnarea la 3 ani și șase luni de închisoare dictată de judecători în Dosarul Transferului, Mihai Stoica a primit și o „pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor constând în calitatea de reprezentant al unui club de fotbal pe o durată de doi ani după executarea pedepsei închisorii”.

Preia funcția lui Rădoi?
Astfel, MM nu poate deține o funcție executivă până în 2018 și cel puțin în acte va fi „doar” manager sportiv la Steaua. Practic, Mihai Stoica ar prelua funcția deținută oficial și de Mirel Rădoi în finalul 2015, acesta neputând fi angajat ca antrenor principal deoarece nu deținea licența Pro.

Tribunalul București are ultimul cuvânt

Instanța a decis că Mihai Stoica îndeplinește condițiile pentru a fi eliberat condiționat, admițând astfel propunerea formulată de Comisia de la Penitenciarul Jilava, care a concluzionat că fostul manager al FC Steaua îndeplinește fracția de pedeapsă care trebuie executată, a avut un comportament bun în penitenciar și a desfășurat mai multe activități.

Decizia Judecătoriei Sectorului 4 poate fi contestată de procurori la Tribunalul București, care va decide definitiv dacă Mihai Stoica poate pleca din penitenciar.

Fostul manager al FC Steaua a fost prezent, luni, la judecarea propunerii de liberare condiționată, fiind adus din Penitenciarul Jilava.

Cererea a ajuns la instanță în 9 decembrie 2015, după ce Comisia de la Penitenciarul Jilava a constatat că fostul manager general al FC Steaua întrunește condițiile necesare pentru a fi eliberat condiționat.

Mihai Stoica execută din 4 martie 2014 pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.

Curtea de Apel București i-a condamnat în 2014, alături de Stoica, pe Jean Pădureanu la trei ani și patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani și opt luni, pe Cristian Borcea și Ioan Becali la câte șase ani și patru luni, pe Victor Becali la patru ani și opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună și zece zile, și pe Gheorghe Nețoiu la trei ani și patru luni de închisoare cu executare.

Între timp, Jean Pădureanu, George Copos, Gheorghe Popescu și Gheorghe Nețoiu au fost eliberați condiționat.

Publicat: 05 01. 2016, 16:38
Actualizat: 05 01. 2016, 16:41