FOTO| Steaua s-a antrenat din nou în noroi! **”Trebuie să învingem și în mocirlă”

Steaua simulează în Bulgaria condițiile pe care le va găsi în
Liga I în primele etape din retur.

Nămolul și noroiul de pe terenurile de la Nisipurile de Aur le-au
dat mari bătăi de cap și azi elevilor lui Stoichiță, care însă a
ținut să își motiveze jucătorii. „Chiar dacă jucăm pe
zăpadă, pe ploaie sau în mocirlă, trebuie să fim pregătiți să
câștigăm. Suntem Steaua și învingem indiferent de
condiții
„, le-a explicat „Lippi” lui Tănase &
co.

De astăzi e oficial: returul nu se amână. Chiar și așa,
președintele Argăseală susține că sunt șanse mari ca la ora
meciului cu Ceahlăul gazonul de pe Ghencea să se prezinte în
condiții decente.

Stadionul arata bine. Nu pot să spun foarte bine. Dacă nu
va ploua până în weekend, este posibil să își revină gazonul.
Oricum, față de alte stadioane, noi suntem avantajați că avem
încălzire în teren
„, a explicat Argăseală pentru
Sport.ro.

În ceea ce privește utilitatea cantonamentului din Bulgaria,
președintele roș-albaștrilor a punctat: „Stagiul din
Bulgaria a fost unul reușit, am vorbit cu Stoichiță și mi-a spus că
terenurile și condițiile de acolo au fost foarte
bune
.”

Publicat: 17 02. 2010, 15:21
Actualizat: 17 02. 2010, 15:25