FOTO Suporterii Petrolului au ajuns la capătul răbdării!** Fanii „lupilor” i-au cerut raportul lui Răchită

Rezultatele extrem de slabe ale Petrolului din sezonul de primăvară al Ligii I i-au determinat pe fanii „lupilor” să ia drumul stadionului pentru o discuție cu antrenorul Valeriu Răchită.

Absenți de pe arena „Ilie Oană” de la incidentele petrecute la meciul cu Steaua, membrii galeriei prahovene au mers la biroul tehnicianului pentru a-i cere acestuia explicații privitoare la situația echipei. Aceștia au discutat civilizat cu Răchită, iar antrenorul le-a promis că va face tot posibilul pentru a salva Petrolul de la retrogradare.

După 23 de etape, Petrolul ocupă penultimul loc în Liga I, cu 19 puncte, la 5 puncte distanță de FCM Târgu Mureș, ocupanta primului loc neretrogradabil.

Publicat: 27 03. 2012, 13:30
Actualizat: 27 03. 2012, 13:34