Bănățenii au plecat în această dimineață spre Turcia pentru al doilea stagiu de pregătire. Față de primul cantonament, din lot nu mai fac parte frații Karamyan, însă în Antalya se vor alătura echipei Cosmin Contra și Dede. „Sperăm să fie mai frumos cantonamentul acesta, vor fi mai multe jocuri și probabil că timpul va trece mai repede. Trebuie să fim la final pregătiți pentru campionat”, a spus la plecare mijlocașul Alex Curtean, care a avut și un mesaj pentru armenii care au plecat de două zile la Steaua: „Le dorim baftă, dar campionatul o să îl luăm noi, nu Steaua. De fapt și ei vor lua campionatul cu noi, sunt prietenii noștri”.
Între timp, căpitanul Dan Alexa a atras atenția asupra acestui stagiu: „Este o perioadă foarte importantă, avem multe jocuri de verificare și trebuie să ne punem la punct acum și la acest capitor”, a spus „Chirurgul”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER