FOTO** Timișoara-Shang Dong 1-2!

Formația FC Timișoara a fost învinsă, luni, cu scorul de 2-1, de
echipa chineză Shang Dong, în primul meci pe care bănățenii l-au
jucat în cel de-al doilea cantonament din Antalya, informează
site-ul oficial al grupării timișorene.

Golul echipei timișorene a fost marcat de Ioan Mera, în minutul 52,
în vreme ce chinezii au marcat în minutele 42 și 74.

Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a început partida cu echipa formată
din: Pantilimon, Tiago, Luchin, Nibombe, Sepsi, Contra, Bourceanu,
Mejia, Goga, Vazquez și Mansour.

În repriza secundă, Sabău a schimbat întreaga echipă,
introducându-i pe teren pe Supic, Scutaru, Mera, Brezinsky, Chițu,
Alexa, Dobriceanu, Chiacu, Ionescu, Curtean și Magera.

În minutul 76, Răzvan Dobriceanu a fost înlocuit de Marian
Fuchs.

La partida dintre FC Timișoara și Shang Dong au asistat și
finanțatorul FC Timișoara, Marian Iancu, președintele Comitetului
Director, Gheorghe Chivorchian, și vicepreședintele Emil
Roșianu.

Următorul meci amical pe care îl va disputa FC Timișoara în
cantonamentul din Antalya va avea loc joi, împotriva formației din
Rusia, Spartak Moscova.


Comentariu LIVE
TEXT:

Min. 1: Începe meciul.

Min. 14: Chinezii au prima acțiune mai legată a meciului, un
jucător de la Shang Dong pică în careul lui Poli, dar arbitrul îl
avertizează pentru simulare.

Min. 15: Timișoara încearcă să răspundă pe contraatac, dar
lansarea lui Goga îl surprinde în offside pe Vazquez.

Min. 24: Poli reușește să înscrie prin Vazquez, dar golul este
anulat pentru fault în atac. În continuare scor alb.

Min. 31: Timișoara ratează o dublă ocazie, mai întâi prin
Mansour care șutează pe lângă poartă din poziție favorabilă, apoi
iar prin Vazquez, după ce lovitura de cap a acestuia a fost prinsă
de portarul chinezilor.

Min. 40: Goga trimite puternic spre poartă, dar transversala se
opune deschiderii scorului.

Min. 42: Gol Shang Dong! Chinezii deschid
scorul pe final de primă repriză, în urma unui contraatac.
Pantilimon este învins cu un șut plasat de la 16 metri, scor
0-1.

Min. 45: Pauză.

Min. 46: Începe repriza a doua. Timișoara a schimbat
întreaga echipă și va juca în formula: Supic – Scutaru, Mera,
Brezinsky, Chițu – Chiacu, Alexa, Dobriceanu – Curtean, Magera, Cl.
Ionescu

Min. 52: GOL
TIMIȘOARA!
Claudiu Ionescu execută un corner până
la Curtean, acesta pasează în patru metri pentru Mera, iar fundașul
restabilește egalitatea, 1-1!

Min. 56: Chiacu lovește bara cu un șut din 16 metri.

Min. 65: Se joacă mai închis, Timișoara domină dar nu mai sunt
ocazii clare.

Min. 74: Gol Shang Dong! Supic respinge în
corner un șut din lovitură liberă. În urma loviturii de colț, un
jucător chinez înscrie cu o lovitură de cap. Timișoara este
condusă, scor 1-2.

Min. 76: Tânărul Dobriceanu este înlocuit de un alt junior,
Fuchs.

Min. 80: Un jucător chinez este eliminat după o intrare la
Magera.

Min. 87: Chinezii puteau înscrie al treilea gol pe contraatac,
dar portarul Supic a avut o intervenție excelentă.

Min. 89: Chiacu are din nou ghinion, după ce voleul său a trecut
de puțin pe lângă poartă.

Min. 90+2: Final de meci.

Publicat: 01 02. 2010, 17:22
Actualizat: 01 02. 2010, 17:27