FOTO | „U” Cluj s-a reunit astăzi. Lemnaru: „Putem fi surpriza campionatului”

  • Universitatea Cluj a transferat până acum trei jucători: Raul Costin și sârbii Petar Jovanovic și Sasa Stojanovic.
  • Formația lui Mihai Teja s-a despărțit de șase fotbaliști în această vară, printre care Max Nicu și Abrudan.


„U” Cluj a efectuat astăzi primul antrenament după vacanță. Doar unul dintre cei trei jucători aduși în această vară a fost prezent la reunire. Fostul fundaș dreapta de la FC Vaslui, Petar Jovanovic, s-a antrenat sub comanda lui Mihai Teja, în timp ce Raul Costin și Sasa Stojanovic sunt așteptați până la plecarea în cantonamentul din Austria.

Clujenii au reușit să-l păstreze pe golgheterul Valentin Lemnaru. „Cu siguranță voi rămâne, din moment ce sunt aici. Campionatul va fi mai puternic. Ne-am săturat să luptăm pentru evitarea retrogradării. Depinde cum vom începe sezonul. Dacă vom începe bine putem spera și la Europa League. Ne dorim toți să fim surpriza campionatului. Am încrede în colegii mei. Sper să înscriu cel puțin tot atâtea goluri câte am dat în sezonul trecut”, a spus Lemnaru.

Universitatea se va pregăti la Cluj până în 23 iunie, când este programată plecarea în cantonamentul din Austria. „Nu ni s-au transmis obiectivele, dar vrem ținte mai îndrăznețe decât în sezonul trecut. Va fi o luptă grea pentru evitarea retrogradării, dar sperăm că noi nu vom fi acolo. E un lucru foarte bun că a rămas domnul Teja”, a spus și Dan Bucșa.

Clujenii au renunțat în această vară la Max Nicu, Abrudan, Gercaliu, Menezes și Ene, iar lui Szilagyi i s-a propus o funcție în conducerea clubului.

Lotul prezent la reunire:
Portari: Veselovsky, Dolha, V. Niculescu
Fundași: P. Jovanovic, Ciupe, Takacs, I. Neag, Rațiu, Ninu, Tîrnacop
Mijlocași: Bucșa, Cristocea, Lungu, Sauvadet, Boutadjine, Kovacs, Calcan, Boboc
Atacanți: Lemnaru, Machado
Au lipsit: R. Costin, S. Stojanovic (vor ajunge în cursul acestei săptămâni)
 

Publicat: 16 06. 2014, 13:41
Actualizat: 16 06. 2014, 13:55