Universitatea Cluj i-a prezentat oficial azi pe Mircea Bornescu, George Galamaz și Dorinel Popa. Primii doi au semnat contracte pe doi ani și jumătate, iar pentru Popa se discută în continuare o cedare definitivă. Clujenii fac eforturi să îi înregimenteze încă din această iarnă și pe mijlocașii Ovidiu Hoban și Marian Cristescu, cu care au semnat precontracte.
„Suntem mulțumiți de campania de transferuri de până acum, dar încercăm și aducerea altor jucători pe care ni i-am propus. Hoban și Cristescu sunt convins că probabil nu vor mai da 100% pentru echipele lor din moment ce au semnat cu noi. Am vrea să îi avem de acum și sper să vină. Obiectivul rămâne același. Vom avea 6 amicale care vor cristaliza relațiile de omogenitare ale jucătorilor„, a punctat Ionuț Badea.
Adus de la Steaua, Galamaz se arată fericit că a ajuns pe Someș. „Mă bucur că sunt aici, mi-am întâlnit vechi prieteni, am fost la multe echipe și nu am o problemă de acomodare. Badea mi-a fost coleg, dar va fi o relație profesionistă. Vin cu ambiții mari la Cluj„, a zis Galamaz.
De asemenea, portarul Mircea Bornescu a vorbit la superlativ despre noul său club. „Am avut o zi extraordinară ieri, am văzut un stadion de 5 stele și oameni deosebiți, Sunt un tip mai energic și de aceia imi place să trăiesc aproape de fani, am o relație anume cu ei”, spus Bornescu, completat de Dorinel Popa. „Sunt încântat că am ajuns aici, sigur vom avea rezultate bune. Încă nu știu dacă vin numai împrumut sau definitiv„, a spus Popa.
Foto: Dan TĂ‚UȚAN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER