FOTO Viața după Piți!** Jucătorii Științei trag din greu la Govora sub comanda lui Napoli

FOTO Viața după Piți!** Jucătorii Științei trag din greu la Govora sub comanda lui Napoli
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o săptămână de haos total, lucrurile încep să reintre în
normal la Universitatea Craiova. De ieri, lotul Științei a început
primul stagiu de pregătire al iernii, la Govora, într-o liniște
totală, departe de agitația din Bănie.

Jucătorii Universității au lăsat în urmă „furtuna” din Bănie și
își văd, în sfârșit, de treabă. Cu un nou antrenor, un nou staff și
fără câțiva dintre cei alături de care au încheiat turul,
fotbaliștii Științei au început ieri primul stagiu de pregătire al
iernii, la Govora. Stațiunea vâlceană pare locul ideal în care să
petreci câteva zile, după nebunia din Bănie: liniște și doar câțiva
localnici curioși care fac poze, dar nu îndrăznesc să vorbească
decât în șoaptă, să nu deranjeze jucătorii. Liniștea din jurul
terenului de antrenament, unul modest, cu gard rupt, fără bănci de
rezerve și cu un gazon mai mult decât prost, e „spartă” doar de
preparatorul fizic Gabriel Poch, care îi cravașează pe olteni.
Programul încărcat de pregătire, cu două antrenamente în fiecare
zi, e încă o modalitate de a uita ce a fost și de a merge mai
departe.

„Nimeni
nu e de neînlocuit”

Aflat cu echipa la Govora, noul manager sportiv al Științei,
Laurențiu Reghecampf, dă și el asigurări că lucrurile reintră în
normal la Universitatea. „Am plecat în acest stagiu de pregătire,
echipa are nevoie de liniște, trebuie să acumuleze energie.
Totdeauna va exista viață după cineva, indiferent cine vine sau
cine pleacă de la club. Asta e viața, nimeni nu e de neînlocuit,
Universitatea va merge înainte indiferent de cine va fi aici. Nu
mai contează ce a fost. Îi asigur pe fani că vom face tot ce putem
pentru ca Universitatea să meargă mai departe”, spune
Reghecampf.

Stau
într-un hotel de trei stele

Delegația Științei este cazată în Govora la hotelul Belvedere,
de trei stele, unul dintre cele mai cochete ale stațiunii. Renovat
în 2005 și amplasat
într-o zonă retrasă a stațiunii, stabilimentul dispune și de o bază
de refacere modernă, dotată cu bazin de recuperare, saună și sală
de fitness. Hotelul se află în imediata apropiere a unuia dintre
cele două terenuri pe care oltenii se vor pregăti pe parcursul
cantonamentului. O cameră dublă (foto jos) costă 62 de lei/persoană
pe noapte, iar un apartament, 78 de lei/persoană.

27
de jucători au fost deplasați la Govora pentru primul
stagiu de pregătire al iernii

„În Antalya plecăm după programul făcut de Victor
Pițurcă. Nu trebuie să schimbăm acum tot ce a făcut el la
Universitatea. Tot ce a făcut bun la echipă va continua”,

Laurențiu Reghecampf, manager sportiv Universitatea

Lotul de la Govora: Lung, Hotoboc Găman, Fl. Costea, M.
Costea, Dina, Ciucă, Stoianof, Iliev, Barbu, Roman, Gugu, Lopes,
Crăciun, Gogoșoiu, Wobay, Gargorov, Prepeliță, Nicolae, Bărboianu,
Ologu, Firțulescu, Gângioveanu, Buleică, Bușu, Surugiu,
Dănănae.

Ce
poți face în Govora?

Stațiunea Govora, ca și multe altele din țară, pare că nu a
putut ține pe deplin pasul cu capitalismul ultimilor 20 de ani, dar
dă semne că încearcă să redevină unul din reperele turismului
românesc. Bogată în special în ape minerale, utilizate în tratarea
anumitor boli, stațiunea e căutată în deosebi de pensionari, ea
oferind liniște, peisaje superbe, un ștrand, parc, dar și discoteci
și baruri. Turiștii care aleg Govora își umplu timpul cu drumeții
sau vizitând cele peste 300 de monumente istorice și de artă
prezente în județul Vâlcea și în împrejurimile stațiunii.

„Proiectul noii
echipe e irealizabil”

Dorința lui Pițurcă (foto) de a crea o nouă echipă în Craiova nu
va mai putea fi pusă în aplicare, dezvăluirea fiind făcută chiar de
fostul antrenor al oltenilor. „Am fost la FRF și am discutat despre
posibilitatea de a crea noua Știința, dar regulamentele sunt clare
și trebuie să evoluăm din liga județeană. Nu mai merge să cumpărăm
echipă în Liga a II-a, așa că proiectul e irealizabil”, a precizat
Pițurcă.

„Mititelu
va plăti pentru jigniri”

Victor Pițurcă nu are de gând să îngroape securea războiului cu
Mititelu și ieri i-a adus un nou set de acuze finanțatorului
oltean. „Nu-l voi ierta niciodată pe Mititelu și va plăti nu doar
banii pe care i-am băgat, ci mai mult, conform clauzelor din
contract. Eu l-am scos din groapă și el vrea să mă aleg cu un dosar
penal spunând că am dat bani la negru jucătorilor”, a declarat
tehnicianul oltean, care spune că U Craiova este un capitol închis
pentru el. „Nu mă mai interesează Craiova, pentru că nici
suporterii nu mai sunt dornici să știe de ea”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului club al lui Dan Şucu | SPECIAL
Genoa şi Rapid, unite de centenar. ”Grifonul” lua ultimul titlu şi giuleştenii se înfiinţau. Povestea epocii de aur a noului…
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod portocaliu pe litoral
ANM a prelungit avertizările de vreme extremă pentru 20 de județe și București. Viscol puternic la munte, vânt de cod…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
Decizia radicală luată de Cristi Borcea. Ce se întâmplă cu averea milionarului român
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×