Francezii pun declinul fotbalului românesc pe seama patronilor:** „BECALIfornication”! Cum îi caracterizează

Revista lunară franceză Cahiers du Football face în ultima sa
ediție o radiografie extrem de severă a declinului fotbalului
românesc, punându-i sub lupă pe toții șefii echipelor din Liga I,
dar mai cu seamă pe cel al Stelei, Gigi Becali.

Intertitlul paragrafului în care este descris patronul din Ghencea
este extrem de sugestiv pentru impresia francezilor despre acesta:
„Becalifornication”! „Un homofob notoriu, condamnat pentru
injurii rasiste, se face urât de suporterii propriului clu, dar
asta nu-l împiedică să fie și o figură politică”
, scriu
francezii, care amintesc și de episoadele „Valiza”, dar și de cele
cu interzicerea suporterilor pe stadion sau demiterile dese de
antrenori, dintre care, în particular, este analizată cea a lui
Bergodi, petrecută chiar în pauza meciului cu Șerif Tiraspol.

După ce este analizat declinul fotbalului românesc și din
perspectiva echipei naționale, care a decăzut tocmai pe locul 57
după ce în anii ’90 ajunsese chiar pe locul 3 în lume, jurnaliștii
de la Cahiers du Football revin asupra patronatului din fotbalul
românesc, scriind că Gigi Becali nu este singurul astfel de
personaj apărut în Liga I după Revoluție:

„În România, majoritatea președinților au făcut avere după căderea
regimului Ceaușescu, în special prin metode ilegale. Becali este
doar unul dintre aceștia”
.

Urmează caracterizarea celorlalți șefi din fotbalul românesc, în
interpretarea francezilor:

Cristian Borcea – a făcut „pierdute” 15 milioane
de euro în urma transferurilor lui Contra, Mutu, Cernat, Marica și
alții

George Copos – implicat în afaceri cu uz de fals,
evaziuni fiscale și spălări de bani…pe vremea când era
ministru

Marian Iancu – Omul care decide compoziția
echipelor și care a demis un antrenor care dusese echipa pe
podiumul clasamentului din cauza „unor puncte de vedere
diferite”

Adrian Mititelu
– Cercetat de Fisc și înglodat în
datorii…dar a cumpărat și a vândut mai multe meciuri

Ioan Neculaie – A fost condamnat la 4 ani de
închisoare din cauza faptului că a construit abuziv un hotel pe
proprietatea altuia. Și acuzat de spălare de bani

Jean Pădureanu – Reputat pentru meciurile sale
trucate și considerat părintele aranjamentelor

Arpad Paszkany – A fost acuzat în mai multe
rânduri de corupție și șantaj

Adrian Porumboiu – Un fost arbitru, care a făcut
avere din comisioanele sale. A pus jucătorii să facă o grevă pentru
a forța demiterea unui antrenor

Florian Walter – A încercat să se ia la bătaie cu
un antrenor advers

Gheorghe Ștefan – a fost suspendat din funcție de
UEFA în urma unui scandal cu prostituate oferite unei brigăzi de
arbitri

Cornel Penescu – acuzat de mită pentru arbitri, un
Moggi vulgar

Pe lângă aceștia, mai sunt pomenite și numele a trei alte personaje
extrem de importante din fotbalul românesc.

Dumitru Dragomir – închis în anii 70 și 90 pentru
pariuri ilegale și abuz de putere

Mircea Sandu – Acuzat că și-ar fi vândut votul
pentru ca Polonia și Ucraina să obțină organizarea CE 2012

Victor Pițurcă – anchetat de DNA pentru că ar fi
depus mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali

Publicat: 20 06. 2011, 21:45
Actualizat: 20 06. 2011, 23:14