Francezul cu peste 100 de meciuri în Ligue 1 a ajuns în România după ce s-a făcut un compromis! Acum impresionează și e dat exemplu: „Niciodată nu l-am văzut mofturos”

Francezul Lossemy Karaboue (31 de ani) a fost unul dintre cei mai buni jucători de pe teren ai meciului Dinamo – FC Botoșani, scor 1-2, și totodată unul dintre cei mai interesanți mijlocași străini veniți în Liga 1. A câștigat majoritatea duelurilor cu adversarii jocului de duminică, a făcut 13 driblinguri și a greșit doar cinci pase.

Karaboue are 106 meciuri și 4 goluri în prima ligă a Franței și 168 de meciuri și 22 de goluri în Ligue 2. Și-a făcut junioratul la Olympique Lyon și are 16 meciuri la naționalele U17, U18 și U19 ale Franței. Cele mai multe jocuri le are în tricoul formației Nancy, unde în 131 de partide a marcat 8 goluri și a dat 12 pase de gol. În cariera lui, Karaboue a mai jucat la Sedan-Ardennes, Troyes, Valenciennes și Levadiakos.

A semnat cu FC Botoșani la începutul lunii septembrie 2018, dar în primele meciuri nu a impresionat. A fost folosit ba la închidere, ba fundaș dreapta. După accidentarea lui Oaidă, Lossemy Karaboue a devenit titular, iar evoluțiile au fost din în ce mai bune. În partida cu Dinamo, Karaboue a făcut cel mai bun meci de când a venit în România. A jucat aproape fără greșeală atât pe faza defensivă, cât și pe cea ofensivă.

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani, spune că francezul nu este un jucător mofturos. A acceptat la început statutul de rezervă, iar când a intrat a jucat foarte bine. „Karaboue a fost adus la noi ca fiind un mijlocaș foarte bun și care poate să joace pe mai multe posturi. Poate fi mijlocaș defensiv, ofensiv, a jucat și fundaș dreapta. Este un jucător care știe fotbal. Are peste 100 de meciuri în prima ligă din Franța. Nu e un tip ambițios de a juca continuu. Când juca Oaidă cu Rodriguez, el vedea că Oaidă e bun și niciodată nu l-am văzut mofturos că nu joacă. Dar când joacă, o face foarte bine”, spune Valeriu Iftime pentru ProSport.


Lossemy Karaboue a jucat un an și în Grecia, la Levadiakos, pe lângă cei mulți petrecuți în primele două ligi din Franța

O contribuție la venirea lui Karaboue în România a avut Hervin Ongenda. Cei doi au discutat mult și, până la urmă, Karaboue a acceptat să semneze pe doi ani cu FC Botoșani, unde câștigă foarte puțin, comparativ cu ce încasa în Franța.

„Am făcut un compromis”

În vara trecută, oficialii FC Botoșani au căutat jucători cu un CV bun, care au jucat în ultimul an, erau liberi de contract și acceptau un salariu lunar de maxim 6000 de euro. Nu au găsit și s-au orientat către jucători buni, care nu au mai jucat în ultima perioadă și care voiau să-și relanseze cariera. Astfel, la FC Botoșani au ajuns Soiledis, Ongenda și apoi Fabbrini și Karaboue.

„Prima dată este o analiză, să fi jucat în ultimul timp, să aibă un CV cât de cât. Este adevărat că am făcut un compromis, deoarece nu găsești un jucător cu un CV foarte bun care să fi jucat în ultimul timp. Am găsit, în schimb, jucători cu CV-uri foarte bune, gen Fabbrini, Ongenda, Karaboue, Soiledis, dar care nu au jucat în ultimul an, înainte de a veni la Botoșani. Karaboue a venit la noi ca un jucător cu un CV, dar care o perioadă a stat pe dreapta. Ultimul cuvânt îl are antrenorul”, mai spune patronul FC Botoșani, care se laudă cu jucători care nu stau prin cluburi.

„În Botoșani nu vin vicioșii. Ei știu că nu au ce face. Dacă ești mare cartofor, nu prea găsești jocuri de noroc. Se vede tot într-un oraș mic. Orice extravaganță, a doua zi e la club. A fost ziua lui Moruțan și la 12 noaptea primesc un mesaj: fotbaliștii sunt în club. Era într-o sâmbătă seara la o discotecă și știa tot orașul. A doua zi l-am întrabat dacă a fost”, susține Iftime.


Karaboue e originar din Coasta de Fildeș, are cetățenie franceză și la FC botoșani are 12 meciuri în acest sezon. Foto: Alexandru DOBRE / Mediafax foto

Mii de euro plătiți impresarilor

De când a promovat în Liga 1, FC Botoșani nu a cumpărat niciun jucător. Toți au venit gratis, dar s-au plătit diferite prime de instalare sau comisioane impresarilor.

„La impresari sunt două-trei salarii ale fotbaliștilor pe care plătesc. Îi înnebunește Anton (n.r. – președintele FC Botoșani), le plătește în rate. Mi-au spus: «Sunt sătul de câte rate am. Nu am rate la bancă, cum îmi plătește FC Botoșani contractul de impresar». Se plătește impresarului un salariu lunar al jucătorului. Maxim două salarii primește un impresar când aduce un jucător”, a declarat Valeriu Iftime.

Publicat: 19 02. 2019, 12:36
Actualizat: 19 02. 2019, 12:37