Poli Iași abordează meciul de duminică, din deplasare, cu Gaz Metan Mediaș, din postura de „lanternă” a Ligii I, echipa lui Daniel Pancu coborând pe ultima poziție după eșecul din etapa trecută cu FC Botoșani.
Fotbaliștii Iașiului sunt însă de părere că Poli nu-și merită locul. Mijlocașul Francisc Cristea, 20 de ani, unul dintre jucătorii eligibili regulii Under 21 ai Politehnicii Iași, este de părere că gruparea din Copou ar merita să fie undeva la mijlocul clasamentului.
„Locul în clasament nu este meritat. După părerea mea, ar fi trebuit să fim undeva la mijlocul clasamentului. Dar mai sunt multe meciuri de jucat și sunt sigur că vom încheia pe un loc foarte bun la final”, a declarat Francisc Cristea.
Tânărul fotbalist este convins că echipa ieșeană se poate impune la Mediaș, duminică. Totodată, Francisc a recunoscut că acest sezon nu a fost foarte bun pentru el până acum. „Ne așteaptă un meci foarte greu, Gaz Metan este o echipă bună a campionatului. Vom merge la Mediaș să ne luptăm pentru cele trei puncte, avem nevoie de victorie. Pentru mine nu pot să zic că a fost un sezon foarte bun, dar am învățat foarte multe lucruri, având în vedere că în partea a doua din sezonul trecut nu prea am jucat. Am început să-mi intru în ritm și sper să dau tot ce-i mai bun pe viitor”, a mai spus Francisc Cristea.
Întrebat ce ar trebui să se schimbe pentru ca echipa să obținută rezultate mai bune, mijlocașul Iașiului a replicat: „Cred că uneori ar trebui să fim mai uniți, să luptăm pentru fiecare minge și de la următorul meci ar trebui să jucăm numai la victorie”.
Gaz Metan Mediaș și Poli Iași se întâlnesc duminică, la Mediaș, în cadrul etapei a 18-a a Ligii I, cu începere de la ora 18.00. În tur, Mediașul s-a impus în Copou cu 4-1, după ce ieșenii au condus cu 1-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER