Cosmin Frăsinescu, cel care face cuplu cu Mihalache în centrul defensivei: „E afectat psihic! Cine-l face golan și vagabond, nu-l cunoaște” | INTERVIU

elvir-koljic-marius-mihalache-ovidiu-hategan-poli-iasi-universitatea-craiova

Accidentat în ultimele două meciuri, căpitanul Politehnicii Iași, Cosmin Frăsinescu, a urmărit de acasă eșecul echipei din Copou cu Craiova, dar și accidentarea gravă a atacantului Elvir Koljic.

Frăsinescu, bun prieten cu Ovidiu Mihalache, pe care îl cunoaște poate cel mai bine din echipă, în condițiile în care face cuplu cu el în centrul defensivei de sezoane bune, a vorbit în exclusivitate cu ProSport despre accidentarea gravă a atacantului Craiovei și i-a luat apărarea colegului său din defensivă, pe care-l cunoaște foarte bine.

Koljic a suferit o fractură de peroneu.

ProSport: Cosmin, cum ai văzut accidentarea lui Elvir Koljic de acasă, din fața televizorului?

Cosmin Frăsinescu: Din punctul meu de vedere, pentru că am analizat faza ieri de foarte multe ori, pur și simplu Mache a vrut să-și închidă spațiul, știa că Elvir Koljic este un jucător bun, de viteză. Și-a acoperit zona foarte bine, a făcut un tackling de ultim moment și Koljic, dacă era un pic mai prudent să nu fi atacat acea minge, poate nu se întâmpla ce s-a întâmplat. Amândoi au căutat să-și câștige duelul și pur și simplu s-a întâmplat un accident. M-am uitat și eu, 10 centimetri dacă era piciorul lui Koljic mai în față. nu se mai întâmpla nimic. E adevărat, s-a întâmplat un accident groaznic, dar nu poți să spui că Mache a avut o intrare intenționată.

„Cine spune că Mihalache e golan și vagabond, nu l-a cunoscut”

Sorin Cârțu și alte persoane au spus despre Mihalache că a avut o intrare golănească, criminală…

Cine spune despre el că e golan și vagabond, nu l-a cunoscut. E destul de ușor să arunci pietre în el. Meciul a fost umbrit de accidentul acesta. Eu îl cunosc foarte bine pe Mache, îi cunosc calitatea lui umană. Este super om, un tip sincer. Toate reacțiile pe care le-a avut în decursul anilor au fost sincere, nu se ascunde, el nu vorbește în clișee. L-am văzut foarte mâhnit aseară. El de obcei nu prea participă la interviuri și cu atât mai mult faptul că a ținut să-și ceară scuze public după meci spune foarte multe despre el. Și cred că ar trebui să fie lăsat în pace din punctul acesta de vedere, pentru că e un jucător foarte important pentru Poli, și pentru noi, ca grup. E un lider al vestiarului și ar fi păcat să-l pierdem pe partea asta emoțională. Pentru că suferă foarte mult. Și nu doar el, ci și eu, și colegii lui suferă pentru că s-a accidentat Koljic. Eu când intru în teren îmi fac o cruce mare și mă rog să nu se accidenteze nimeni. Pentru că sportul înseamnă să se simți bine, să te bucuri de fotbal, iar la final să-ți strângi mâna cu adversarul.

Mihalache a fost acuzat că l-a lovit cu intenție.

Am văzut și eu acuzele, că a vrut, că a fost cu intenție. Se întâmplă astfel de dueluri într-un meci, se întâmplă accidente mai mici, dar nimeni nu-și dorește să se ajungă aici. E supărător și frustrant! În primul rând pentru Koljic, pentru că va trebui să stea o perioadă mai lungă, Doamne ajută să se refacă cât mai repede, dar și pentru Mache. Pentru că până nu îl vede mai repede pe teren pe Koljic, probabil nu va fi nici el împlinit și împăcat.

„Suferă și el foarte mult, să știți”

Ai vorbit cu el după meci?

Am vorbit prin mesaje cu el după meci, era foarte supărat, se scuza și față de mine. Suferă și el foarte mult, să știți! Are și el nevoie suport moral, poate nu la fel de mult ca și Koljic, dar trebuie să înțeleagă toată lumea că nu a făcut-o cu intenție. Tuturor celor de la Poli ne pare foarte rău pentru ce s-a întâmplat. Sunt alături de Mache și de Koljic, e un accident pe care nimeni nu și l-a dorit. Eu sper ca moral să fie bine Mihalache și poate să joace și pentru Koljic. Craiova să câștige campionatul, iar noi să fim ajutătorii lor ca să spun așa.

 

Publicat: 03 10. 2020, 13:52
Actualizat: 03 10. 2020, 14:01