Frații Becali, faliment sau pansament?** Dinamo e încă în sfera celor doi și suferă! CFR, Unirea și Oțelul i-au refuzat și au luat ultimele 5 titluri în Liga I
Frații Becali sunt oameni a căror influență în „Ștefan cel Mare” este considerată nocivă de către fanii „câinilor”. Personaje principale în fotbalul românesc post-decembrist. Victor și Ioan Becali, suporteri declarați ai „câinilor”, au rămas vechi parteneri de afaceri cu loja din Calea Floreasca, dar și tutori în cariera multor jucători din „Groapă”. Chiar dacă au trecut ani în care galeria a cerut pe toate zidurile stadionului și pe kilometri întregi de pânză independența față de cei doi, conducerea lui Dinamo a rămas în continuare în strânsă legătură de colaborare cu firma de impresariat la care șef este acum fratele mai mic al familiei. Cât de productive este parteneriatul cu Becali o știu cei trei acționari, Badea, Borcea și becali, statistica ultimilor ani arată însă că echipele campione nu s-au bazat pe foarte mulți jucători impresariați frații Becali.
CFR Cluj: campioană (2008), (2010), (2012)
De la început, „proiectul CFR Cluj” nu a avut în plan vreo colaborare cu frații Becali. Impresarul de casă a fost Marcel Popescu, care a adus majoritatea fotbaliștilor cu ajutorul cărora s-a câștigat primul titlu din Gruia, în sezonul 2007-2008. Apoi, pentru următoarele două trofee, șefii de la Cluj au mers pe mâna lor, Iuliu Mureșan fiind cel care a căutat fotbaliști. Chiar și jucătorii români care au fost în lotul ardelenilor în anii în care trofeul a ajuns în vitrina feroviarilor nu au avut, sau nu l-au mai avut procurator pe Victor Becali. Este și cazul lui Rada, care a fost apropiat de cei doi agenți, însă când a ajuns la Cluj a rupt înțelegerea cu firma lor. Un alt exemplu este al lui Nicolae Dică, fostul stelist certându-se cu frații Becali după transferul la Catania. Totuși, Victor Becali a făcut o afacere cu șefii de la CFR, aceștia venind cu oferta pentru Culio, mijlocașul fiind dus la Galatasaray prin intermediul procuratorilor, argentinianulși semnând după acest transfer cu firma lor.
Unirea Urziceni: campioană (2009)
Dintre ultimele cinci campioane ale României, Unirea a avut cei mai mulți jucători impresariați de frații Becali în lot. Patru fotbaliști au fost legați de firma acestora, printre ei numărându-se: următorii George Galamaz, Tiberiu Bălan, Dacian Varga și Marius Bilașco. La fel, apropiat de cei doi procuratori a fost antrenorul Dan Petrescu, tehnician care a fost adus și la Rapid de Giovani Becali, în momentul în care impresarul a fost numit președinte în Giulești.
Oțelul Galați: campioană (2011)
În cazul campioanei din sezonul 2010-2011, nu a avut niciun jucător în lot impresariat de frații Becali. Majoritatea elevilor lui Dorinel Munteanu au fost sub contract cu Ion Codoban, personaj apropiat de Marius Stan.
Bălgrădean, Grigore, Moți, Pulhac, Mușat, Strătilă, Munteanu, Curtean, Alexe, Platini și Dănciulescu sunt fotbaliștii din lotul lui Dinamo impresariați de Victor Becali
„Lotul microbuzul” a avut în componență șase jucători, toți impresariați de frații Becali: Bratu, Boștină, Ad. Cristea, Boștină și Mărgăritescu