Frații Mihai și Florin Costea, care părăsiseră lotul echipei Universitatea Craiova, au revenit, vineri dimineață, la pregătirile formației oltene, în urma unei întrevederi avute cu antrenorul Laurențiu Reghecampf. Pe lângă aceștia, la echipă a revenit și Mihai Dina. Antrenorul este mulțumit de „întăririle” primite, spunând că totul depinde de jucători.
„Am foarte multe probleme de lot. După meciul cu Vaslui aveam doar 13 jucători. E foarte bine că au revenit frații Costea și Dina. Niciodată nu am avut probleme cu frații Costea. Eu nu am spus că frații Costea nu vor mai juca niciodată la Universitatea, ci că dacă vor avea o atitudine de neprofesioniști, nu am nevoie de ei. Acum au o altă atitudine.
Referitor la incidentul de la meciul cu FC Brașov, probabil că s-a supărat că nu l-am introdus mai devreme. Eu cred că el putea juca doar 15-20 de minute. Dar ar putea juca 90 de minute, nu l-aș folosi? Florin și-a cerut scuze. A spus că a fost o problemă. Eu am făcut un referat, cei care răspund de amenzi trebuie să ia o măsură. El trebuie să înțeleagă că își face singur rău cu un asemenea comportament. O echipă, o societate, o țară se poate conduce doar după niște reguli.
Mingea e la ei în teren. Depinde de ei cum își fac viitorul. Dacă unul dintre ei a dat mai multe goluri acum 2-3 ani, asta nu înseamnă că nu mai trebuie să muncească”, a spus Laurențiu Reghecamf în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER