Finanțatorul Politehnicii Timișoara, Marian Iancu, i-a făcut o propunere inedită lui Gigi Becali în privința unui schimb de jucători. Astfel, frații Karamyan s-ar putea alătura lotului lui Stoichiță, doar dacă Andrei Ionescu va ajunge la formația de pe Bega. Dacă până acum roș-albaștrii nu au reușit să aducă niciun jucător în această campanie de transferuri, propunerile la adresa Stelei nu au întârziat să apară. Marian Iancu ar putea renunța la serviciile lui Arman și Artiom Karamyan, dacă cei doi frați nu vor dori să continue la FC Timișoara, deși vor intra în ultimele șase luni de contract cu trupa lui Sabău. În cazul acesta, Iancu este tentat de schimbul armenilor cu tânărul mijlocaș al Stelei, Andrei Ionescu. Însă lucrurile se pot complica, deoarece latifundiarul din Pipera este dispus să accepte acest schimb doar dacă armenii vor fi de acord cu un salariu anual de câte 120.000 de euro. Astfel, Andrei Ionescu ar putea fi titular în echipa Timișoarei, în timp ce la Steaua, acesta nu a fost băgat în seamă de Stoichiță, de la venirea tehnicianului în Ghencea jucând mai mult la Steaua II.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER