Mihai Stoica a ținut să lămurească, printr-un mesaj postat pe pagina de facebook, situația privind banca tehnică a Stelei.
Pierderea campionatului în fața Astrei a adus în discuție schimbarea lui Laurențiu Regehcampf, antrenorul întors în iarnă pentru a câștiga al patrulea titlu consecutiv cu Steaua. Primul nume apărut pe listă a fost cel al lui Edward Iordănescu, iar ProSport a anunțat, marți, că Toni Conceicao, tehnicianul CFR-ului, reprezintă o altă variantă pentru înlocuirea lui Reghecampf.
Directorul sportiv al Stelei recunoaște că el și Reghecampf trec prin cea mai delicată perioadă din mandatele la Steaua, dar susține că înlocuirea lui Laurențiu Reghecampf în acest moment nu face parte din planurile lui Gigi Becali.
„Zvonurile legate de o posibilă schimbare de antrenor sunt complet lipsite de acoperire. Este, fără discuție, cea mai delicată perioadă a noastră la Steaua, dar nu ne interesează să căutăm vinovați, ci doar să îndreptăm cât mai repede situația. Avem două luni și jumătate la dispozție. All we need to do is hit restart!”, a scris Stoica pe facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER