FRF a înregistrat un profit de 3,15 milioane € în 2008
Federația Română de Fotbal a înregistrat, în anul 2008, un profit de 13,21 milioane de lei (aproximativ 3,15 milioane de euro), la venituri totale de 72,95 milioane de lei (aproximativ 17,38 milioane de euro), potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial al României.
Conform sursei citate, în anul 2008, federația a avut venituri totale de 72,95 milioane de lei (aproximativ 17,38 milioane de euro), cheltuieli totale de 59,73 milioane lei (aproximativ 14,23 milioane de euro) și un profit de 13,21 milioane de lei (3,15 milioane de euro).
De asemenea, președintele FRF, Mircea Sandu și-a prezentat, în Monitorul Oficial, raportul de activitate pe anul precedent, precum și proiectele pe care le are în vedere pentru dezvoltarea fotbalului din România, printre acestea figurând înființarea unor centre de formare a jucătorilor în orașele care au echipe participante în primele două ligi, inspirat din modelul francez. Sandu a mai notat că a solicitat creșterea numărului de ore practicate în sistemul de învățământ, el menționând că perspectiva sportului românesc și a fotbalului este aproape inexistentă din cauza lipsei infrastructurii.
La secțiunea dedicată activității Comitetului Executiv și Comitetului de Urgență au fost trecute, printre altele rezultatele înregistrate anul trecut de echipele naționale de seniori și tineret.
Unul dintre motivele invocate aici pentru ratarea calificării la turneul final al Campionatului European de tineret l-a reprezentat neutilizarea jucătorilor tineri la echipele de club: "La ultimul joc din grupă ne-am confruntat cu mai multe probleme, deoarece majoritatea jucătorilor își pierduse postul de titular la echipele de club. Acest lucru s-a repercutat asupra evoluției echipei".
La finalul ședinței Comitetului Executiv al FRF desfășurată, miercuri, la Casa Fotbalului, președintele Mircea Sandu s-a arătat deranjat de faptul că mai mulți conducători de club au anunțat că nu au primit raportul de activitate al FRF. "Există conducători și investitori în această României care prin luările de poziție vin și intoxică opinia publică spunând că n-au acces la documentele federației, la rapoartele federației, la buget, la bilanț, că n-au acces la nimic. Au primit acum o lună și până pe 30 aprilie, pot să facă observații pe rapoartele de activitate ale președintelui, Comitetului Executiv, directorului general, secretarului general, comisiilor și tot ce înseamnă activitate pe un an de zile în Federația Română de Fotbal. Ei le-au primit de o lună. Acești oameni nu vor binele fotbalului, vor răul anumitor persoane care conduc fotbalul. Atât. Nu îi interesează că au dreptul statutar să facă propuneri. Ori nu sunt informați și atunci trebuie să tacă, iar dacă sunt informați și dezinformează atunci tot trebuie să tacă", a spus Sandu.
Â