Adrian Porumboiu a fost un adevărat vulcan după meciul pe care echipa sa l-a încheiat la egalitate cu Viitorul Constanța, însă și-a revizuit atitudinea după ce a analizat la rece circumstanțele în care s-a jucat meciul. Șeful vasluian consideră FRF vinovată pentru faptul că elevii lui Marius Șumudică au pierdut două puncte importante în deplasarea de pe Litoral. „Îmi pare rău că nu am fost tratați cu respectul pe care l-am fi meritat. Dacă nu acceptam să jucăm la 22:45, duminică, atunci ar fi trebuit să nu folosim trei jucători, care erau convocați la națională, după cum primisem o adresă din partea FRF. A fost o înghesuială din asta în program, obositoare. M-am luat de jucători, dar trebuie să îmi reconsider și eu poziția. Nu au avut nici două zile de recuperare după meciul cu Inter și au jucat împotriva unei echipe de puști.
Nu cred că ne băteau băieții de la Viitorul dacă meciul se juca luni. Așa, am pierdut două puncte…Nu era un capăt de țară dacă veneau jucătorii cu 12 ore întârziere la lot. Obținusem aprobări din partea tuturor naționalelor unde mai joacă fotbaliștii noștri, doar FRF nu a fost de acord. Nu se poate să scrii că îi convoci pe Sălăgean, Niculae și Sânmărtean și să-l iei doar pe Marius. Văd că LPF se teme de FRF, dar eu nu mă tem”, a spus Porumboiu la Sport.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER